În zilele care au urmat după atentatele din 11 septembrie 2001, Statele Unite au intrat într-o stare de șoc colectiv. Televiziunile transmiteau constant imagini de la New York, Washington și Pennsylvania. În acest timp și posturile de radio își modificau programele pentru a reda ascultătorilor atmosfera de doliu.
Atunci a fost vizată și muzica, care a început să fie privită cu alți ochi. Cuvinte precum „avion”, „foc”, „cădere”, „explozie”, „New York”, „război” sau „septembrie”, care până atunci făceau parte din limbajul obișnuit al muzicii pop și rock, au prins brusc alte conotații.
În centrul controversei s-a aflat Clear Channel Communications. Gigantul american al radioului, la vremea respectivă, deținea aproximativ 1.200 de posturi în Statele Unite.
Un e-mail ce a ajuns o „listă neagră”
Pe 14 septembrie 2001, în interiorul companiei a început să circule un e-mail pornit, aparent, de la un programator radio. Mesajul conținea o serie de cântece considerate potențial „insensibile” în contextul atentatelor.
Alți directori și angajați au folosit funcția „reply all” și au adăugat noi titluri. Așa, documentul a crescut succesiv până la aproximativ 162 de cântece.
Lista avea să devină cunoscută publicului după ce a fost preluată de presa de specialitate.
Important este, însă, un detaliu care s-a pierdut în multe relatări ulterioare. Documentul nu reprezenta o interdicție legală și nici o directivă oficială a guvernului american. Nu exista o lege care să interzică respectivele melodii și nici agenția guvernamentală ce deținea posturile de radio nu emisese un ordin în acest sens.
Era, în esență, un document intern care sugera că anumite piese s-ar putea să nu fie potrivite pentru difuzare în acele zile.
Clear Channel NU a interzis cântecele
Compania a susținut că posturile sale erau locale și că directorii de programe trebuiau să țină cont de sensibilitățile publicului propriu.
Pe 18 septembrie, aceștia au emis o declarație în care preciza că nu interzisese nicio melodie de la posturile sale și că susținea responsabilitatea echipelor locale de programare de a răspunde sensibilităților comunităților pe care le deserveau.
Criteriile listei
Cântecele puteau fi incluse pentru referințe la avioane, zbor, foc, moarte, explozii, arme, New York, septembrie, marți sau război. Unele erau asociate cu prăbușirea, conflictul sau Orientul Mijlociu, în timp ce altele au fost considerate nepotrivite pur și simplu pentru că aveau un ton prea vesel.
„Learn to Fly” de Foo Fighters, de exemplu, putea fi asociată, în perspectiva unui programator aflat sub presiunea momentului, cu imaginile avioanelor deturnate.
Un alt grup de piese era asociat cu moartea, sfârșitul lumii sau distrugerea.
„It’s the End of the World as We Know It (And I Feel Fine)” de R.E.M. era una dintre cele mai cunoscute victime ale acestei logici.
„The End” de The Doors, „Dust in the Wind” de Kansas, „End of the World” interpretată de Skeeter Davis și „In the Year 2525” de Zager and Evans au fost, de asemenea, incluse.
„New York, New York” și paradoxul orașului atacat
Un exemplu sonor este este „New York, New York” de Frank Sinatra. Cântecul este unul dintre cele mai cunoscute imnuri muzicale dedicate orașului. În septembrie 2001, însă inclusiv menționarea în piese a New Yorkului era suficientă pentru a ridica la fileu probleme.
Pe listă au ajuns și „My City Was Gone” de The Pretenders și „Safe in New York City” de AC/DC.
Acesta din urmă arată, totuși, un paradox: „Safe in New York City” este, prin titlu, asociat cu ideea de siguranță în oraș, dar exact această referire devenise sensibilă în urma atacului.
„All Rage Against the Machine songs”
Cel mai radical exemplu din listă este exprimarea „All Rage Against the Machine songs”.
Acesta este singurul exemplu în care este menționat direct toată discografia unei trupe.
Rage Against the Machine era cunoscută pentru mesajele sale politice, antimilitariste și antiautoritare. Totuși, motivul exact pentru care a fost adăugată nu este explicat în documentul în sine.
Multe posturi Clear Channel nu au respectat acest lucru, documentul reprezentând strict o recomandare și nu o obligație.
Alte exemple de piese foarte cunoscute de pe respectiva list sunt reprezentate de „Highway to Hell” „Knockin’ on Heaven’s Door”, „War Pigs”, și „Tuesday’s Gone”.
Clear Channel se retrage și explică situația
Pe măsură ce documentul a ajuns în presă, Clear Channel a încercat să clarifice situația.
Compania a susținut că nu exista o listă oficială de cântece interzise și că documentul fusese rezultatul unor discuții între programatori care încercau să răspundă sensibilităților publicului.
În esență, compania a separat existența documentului de ideea unei politici corporative obligatorii.
Lista a rămas cunoscută ca un semn de absurditate, deși, într-o măsură, explicabilă în cadrul contextului. Această situație râmâne un exemplu bum pentru cât de ușor se poate modifica legătura între cultură și context dar și a faptului că nu este mereu nevoie de o lege pentru ca o organizație să aplice cenzura.
Uneori sunt suficiente frica de reacția publicului, presiunea instituțională și sentimentul că, într-un moment de doliu, orice ambiguitate poate fi interpretată greșit.
