Scena post-punk din România prinde treptat contur și este tot mai cunoscută la nivel național. Pe 18 iunie 2026, în cadrul festivalului Transilvania International Film Festival (TIFF), au avut loc evenimente atât legate de film, cât și câteva concerte, printre care se numără și cel al artistului clujean de post-punk, cunoscut sub numele Machedon. Acesta a concertat alături de trupa sa în fața restaurantului Da Pino și a încântat atât inimile fanilor, cât și pe cea a trecătorilor curioși, care au dansat pe ritmurile lui melancolice.
Cine este Machedon?
Alexandru Motioc, cunoscut drept Machedon, este un artist independent și underground din Cluj-Napoca, dar în prezent este stabilit în București și trăiește în ambele orașe, fericit să revină mereu în cel natal. Acesta își mixează, produce și scrie singur piesele, iar ocazional lucrează și cu alți artiști din diverse zone ale muzicii.
El abordează stilul post-punk al anilor 80′ și se inspiră din brutalismul post-decembrist al străzilor din București și Cluj-Napoca combinând asta cu povești de dragoste neîmpărtășită, sentimente melancolice și teme filosofice. A lansat primele piese în 2025, și le-a promovat ulterior pe rețelele sociale.
Interviu cu Machedon
Ruxi: Voiam să te întreb, dacă poți să-mi spui de unde a venit numele „Machedon”?
Machedon: Practic, eu terminasem prima piesă înainte să am un nume sub care s-o public. Am încercat să mă gândesc la cum aș putea aborda alegerea numelui de scenă. Primul lucru care mi-a venit în minte, ascultând în ziua aia Rex Orange County, a fost: „Ok, ce nume exotic, cum s-a ajuns la el?”. M-am uitat într-un interviu și era un acronim preluat din liceu, o poreclă din copilărie.
M-am gândit și eu ce porecle am avut în copilărie. Toată lumea îmi spunea „Moti”, de la numele de familie, dar nu mă inspira, era prea comic și nu se asemăna deloc cu ce fac. Așa că m-am gândit mai departe, la primii ani de copilărie, când mă plimbam pe uliță și mergeam la un unchi de-al meu pe care îl chema Hoșporu. Era un domn mai în etate, cărunt, fuma trei pachete de țigări pe zi și mă intimida foarte mult tonul vocii lui.
Îl auzeam cum mă strigă pe prispa casei: „Ce faci, Machedoane?”
În momentul în care m-am apucat de muzică și am ajuns la acel sound specific, a fost chiar după ce s-a stins, deci m-am gândit ce moment bun să aduc un omagiu unei persoane care îmi stârnește atâtea amintiri. Mi se pare că fac asta destul de des prin muzica mea; are o alură nostalgică, mereu aduc un fel de tribut amintirilor și celor care mi-s dragi. Asta e o pură nostalgie, a însemnat căutarea timpului pierdut. Cam de acolo a răsărit numele.
Care este procesul creativ și tematica versurilor?
Ruxi: Legat de versuri, care sunt temele pe care le abordezi, sau în ce momente îți vine cel mai tare să scrii? Eu, de exemplu, scriu poezii doar când sunt îndrăgostită sau tristă.
Machedon: Pot să rezonez cu asta. Și mie mi se pare că sunt cel mai productiv atunci când trec printr-o stare foarte intensă, care nu poate fi rezolvată printr-un simplu dialog sau printr-o activitate cotidiană. Atunci simt nevoia să scriu cât mai mult, ca să pot da afară; e ca un fel de consult psihologic.
Toate piesele mele sunt încărcate emoțional, explorând dragostea neîmpărtășită, doliul, pierderea și o doză de frustrare care îmi definește clar stilul de a compune. Când emoțiile sunt prea complexe pentru a fi descrise în cuvinte simple, poezia rupe bariera comunicării, iar muzica devine următoarea mea trapă de eliberare.
Despre influențele Post-Punk și găsirea sound-ului
Ruxi: Alegerea stilului post-punk vine din nostalgia specifică țării noastre post-comuniste, din influențe ca Molchat Doma și She Past Away, sau pur și simplu dintr-o pasiune filosofică precum Cioran, care te-a inspirat pentru piesa „ Tratat de Descompunere”?
Machedon: Când am început să lucrez la proiect, nu m-am gândit nicio secundă la eticheta „post-punk”. Nu m-am gândit nici măcar pentru cine scriu, a fost un proces de creație pur personal, doar pentru mine. De la versuri, la structură, la sound, eram fascinat de ce face un sunet să pară nostalgic, distant, ca o amintire astupată în ungherele întunecoase ale conștientului uman.
Sound-ul, pot să înțeleg de ce duce spre Molchat Doma, pentru că în pandemie i-am ascultat până la refuz. Mi s-a întipărit sunetul ăla în minte. Ascultam multe trupe din arealul Belarus/Rusia: Molchat Doma, Ploho, Buerak. Făceam cafeluța la ibric și ascultam Monument de la Molchat Doma sau Unknown Pleasures de Joy Division. Mi se pare că m-a influențat mult muzica pe care o ascultam la acea vreme.
Tocmai de aceea sunt conștient că sound-ul meu o să se transforme de-a lungul vieții. Nu cred că o să fac post-punk până la 80 de ani. Acum că am și oameni care lucrează cu mine, am putea crea ceva mișto. M-am gândit serios să am o trupă și sper să colaborez cu cât mai mulți oameni de acum înainte, cel puțin la concerte.
Despre colaboratori și tranziția la conceptul de „trupă”
Ruxi: Ce cauți la persoanele cu care colaborezi? Cum v-ați găsit? Deși ai început ca proiect solo, deja văd că se concretizează ceva și cu alte persoane.
Machedon: Nu mi-am făcut o listă de cerințe, dar am lucrat cu tot felul de oameni: polarizanți, excentrici, retrași, introvertiți, extrovertiți. Ce urmăresc eu sunt două lucruri.
Când colaborez cu cineva, îmi place ca acea persoană să fie pragmatică și să aducă un aport de noutate. De exemplu, basistul nostru nu avea nicio tangență cu stilul ăsta de muzică, era mai mult pe funk și hip-hop. Și-a pus amprenta pe muzica mea, eu i-am dat libertate.
Al doilea lucru crucial: compatibilitatea la nivel de stil de lucru. Cel mai important este să iubești muzica cu adevărat, să fii dispus, la fel ca în iubire, să sacrifici puțin din tine, să lași de la tine, ca împreună să facem ceva nou. Muzica ar trebui să fie ceva mai ludică.
Cu Teo, David și Mădălina ne-am simțit la repetiții ca niște copii care se joacă într-o cutie de nisip: facem un castel împreună și vedem ce sună bine.
Despre colaborarea cu Andrei Rublev
Ruxi: Ai avut o colaborare principală, cu Andrei Rublev. Cum s-a concretizat această colaborare împreună? Mi-a povestit și mie câte ceva când i-am luat interviu, dacă îmi aduc aminte bine.
Machedon: E o poveste destul de bună. E uluitor că imediat împlinim un an de când ne cunoaștem (anul trecut în august am ieșit prima oară). Totul s-a petrecut în București. Eu, fiind din Cluj, am venit o săptămână în București ca să mă duc la Summer Well.
Fusesem invitat de o fată pe care am cunoscut-o la Electric Castle, dar mi-a dat ghost când am ajuns. M-a lăsat singur în Vitan o săptămână.
Între timp, cu o zi înainte de Summer Well, mi-a dat Andrei mesaj pe Instagram: „Hei, îmi place foarte mult muzica ta; sună nostalgică.”.
Eu auzisem de el dintr-un Reel pe care l-am făcut promovând piesa Cadavre. I-am zis că mi-au plăcut super mult, că mi se pare viscerală, așa am descris-o, am menționat și că îmi place mixul, versurile de Bacovia.
Depresia de după Summer Well
În prima zi de Summer Well a fost groaznic și a plouat foarte mult. A doua zi eram în depresie, că stăteam singur și nu voiam să mai merg. Atunci mi-a zis Andrei să ieșim la o bere. Ne-am văzut în Piața Universității, am mers la un bar și am vorbit neîntrerupt doar despre influențe și echipamente.
După cinci beri am zis: „Hai să mergem să înregistrăm ceva”. Am mers la el într-o garsonieră micuță, unde avea un studio în dormitor. Am luat basul, el chitara, și am început un jam session. La prima idee nu aveam inspirație, apoi am dat un riff de bas, Andrei a scos acordurile și în seara aia, în trei ore, am făcut o piesă: chitară, voce, versuri, percuție, tot. Așa a apărut colaborarea noastră, piesa „Te aștept la uzină”.
Promovarea pe TikTok și comunitatea creată
Ruxi: Ca artist independent și underground, ți-a fost greu să te promovezi? Te-au ajutat platformele de social media? Pentru că eu pe TikTok te-am găsit.
Machedon: Da, majoritatea m-au găsit pe TikTok. Acolo s-a schimbat totul. Prin iulie anul trecut, am început să postez pe TikTok pentru că simțeam lipsă de inspirație și mă simțeam de parcă făceam muzică doar pentru mine, că n-o s-o asculte nimeni.
Atunci m-am gândit că nu mai am nimic de pierdut, așa că nu mi-a mai păsat de nicio reținere legată de cine m-ar judeca.
Am văzut niște artiști indie mici din America care se promovau super simplu, un slideshow cu 3 poze: „Salut, am 17 ani și fac muzică”. Am făcut și eu un TikTok de genul, l-am postat, și efectiv a explodat. A făcut mii de like-uri, sute de comentarii.
Oamenii rezonau cu muzica mea. TikTok a format o comunitate interioară, dar și una exterioară, a celor care poate preferă alte genuri (cum ar fi manelele), dar rezonează pur și simplu cu linia melodică sau cu versurile.
Despre piața internațională și cântatul în limba română
Ruxi: Crezi că muzica ta o să aibă potențial pe piața internațională, având în vedere că nu cânți în limba engleză, ci în limba maternă?
Machedon: Vreau să las oamenii care mă ascultă să decidă potențialul, dar pot să zic că sunt hotărât 100% să continui să scriu în limba română. Am cochetat cu ideea de a scrie în engleză, dar limba română are ceva lingvistic, ceva poetic, pe care nu-l pot reproduce în engleză.
Cred că pot să atrag oameni din străinătate către muzica mea, la fel cum mă atrage pe mine Molchat Doma, fără să știu limba rusă. Oricine poate aduce acest efect, muzica transcende limba.
Scriu foarte multe poezii, merg la târguri de cărți și caut volume obscure (de exemplu, citeam o compilație numită „Drumul către Arcadia”, scrisă de niște proletari în anonimat, absolut superbă). Voi continua să scriu în română pentru că asta mă definește cel mai bine.
Planuri de viitor: Lansarea primului album
Ruxi: Ce poți să-mi zici despre un viitor album? Câte piese vrei să incluzi și când plănuiești să-l lansezi?
Machedon: Vreau ca primul album să ia materialul vechi și să-l includă într-un format fizic (CD-uri, casete, poate viniluri în viitor). Aș vrea să aibă o tematică cinematografică, texturi onirice, ca o coloană sonoră care te bagă într-o transă, ca un fever dream.
Vreau să iau și single-urile vechi, să le fac o curățenie de remasterizare și să curatorez un album de aproximativ 10-11 piese. Cel mai probabil va apărea sub numele unui cinematograf oniric. Sper din tot sufletul să reușesc până în decembrie. Ăsta este deadline-ul pe care mi-l dau singur.
Experiențele live și publicul
Ruxi: Trecând la experiențele live. Cum ți se pare comunitatea? Aceiași oameni vin să te vadă mereu, sau energia se schimbă de la un concert la altul?
Machedon: Avem fani super pasionați. Se vede că iubesc muzica și îi simt energia de fiecare dată. M-am eliberat foarte mult de anxietatea de scenă. Înainte eram îngrozit de ideea de a cânta; puteam să cânt doar în cabina de duș.
Frica asta am învins-o mergând obsesiv la seri de karaoke cu prietenii mei. După ce ești expus la ridicol de zeci de ori cântând la karaoke, îți dai seama că nimănui nu-i pasă cu adevărat dacă greșești, atâta timp cât pui suflet. Asta m-a dezinhibat total.
La concerte, energia din București și Cluj mi se pare la fel de intensă. M-a emoționat cel mai tare un moment când am văzut părinți care au venit cu copiii pe margine, sau un domn care își plimba câinele pe stradă și pur și simplu s-a oprit să asculte și să danseze. Asta e cea mai frumoasă validare când muzica ta ajunge organic la niște trecători.
Colaborări de vis și sfaturi pentru viitorii artiști
Ruxi: Dacă ar fi, ipotetic, să colaborezi cu orice trupă/artist , cine ar fi?
Machedon: The Cure! Pentru că sunt inspirația mea principală. Dacă ar fi să cânt în turneu cu cineva, ei ar fi alegerea. Pe partea de compoziție, aș visa să lucrez cu Johnny Marr de la The Smiths. Omul are o viziune uluitoare. Aș da orice să-l aud cum îmi acompaniază vocea.
Pe bas ar fi Peter Hook (Joy Division / New Order), iar dacă vorbim de o trupă ca My Bloody Valentine sau Slowdive, clar aș fi open să deschid un concert pentru ei. Slowdive au fost chiar o influență gigantică; când i-am văzut live la Munchen, m-am simțit absolut copleșit emoțional.
Ruxi: Dacă ai avea un mesaj pentru oamenii care te ascultă sau pentru cei la început de drum, care ar fi acela?
Machedon: Go full force. Orice dorință ai, dă-i drumul! Nu ai nevoie de echipamente scumpe ca să faci muzică bună. Du-te la jam sessions, vorbește cu oameni pasionați, fă greșeli, acceptă refuzurile și încearcă încontinuu. Doar expunându-te vei ajunge unde îți dorești. Fii onest cu tine și muzica ta va atrage fix oamenii cu care rezonezi!
