Mariana’s Rest sunt o trupă finlandeză de death metal din Kotka. Au inspirat fanii prin stilul lor unic ce îmbină influențe doom, respectiv black metal. Versurile vorbesc despre tristețea sfâșitoare lăsată de pierderea oamenilor dragi, frumusețea și solitudinea declanșate totodată de viața friguroasă și izolată trăită în țările nordice.
Trupa s-a înființat în 2013 și a lansat primul album în 2016, intitulat „Horror Vacui”. A reușit să lanseze până în prezent un total de 5 albume ce pot fi ascultate pe toate platformele de streaming.
De-a lungul timpului, Mariana’s Rest a avut colaborări interesante, cu trupe precum My Dying Bride, Wolfheart, sau Dark Tranquility.
Ruxandra Paulencu a fost prezentă la concertul din Brno, Cehia, iar înainte de începerea evenimentului a discutat cu o parte dintre membrii trupei, unde a aflat mai multe despre istoria lor, povești despre noul album și multe altele.
Cum și-a format Mariana’s Rest propriul stil muzical?
Nico (tobe): Marianas Rest mi-a fost prezentat ca un proiect terapeutic pentru o mulțime de stiluri muzicale diferite. Pur și simplu aveam multe pe cap, programe încărcate, studiam, munceam și tot așa. Chitaristul Niko, și Harri m-au întrebat pur și simplu dacă vreau să mă alătur ca toboșar unei trupe de doom adevărată.
Pentru că suntem lenți și bătrâni, nu puteam cânta death metal. Pur și simplu am început cu un sentiment foarte doom și sumbru chiar de la bun început. În cele din urmă l-am cooptat pe Jaakko la voce. Un an sau doi mai târziu, ni s-a alăturat Aapo, clăparul nostru. Basistul Niko a ajuns în trupă prin 2017.
După aceea, vechiul nostru basist, un alt Harri, a decis să părăsească trupa. Și cum rămăsesem cu un singur Harri, l-am înlocuit cu Niko. Iar acum suntem trei de Niko.
Jaakko (voce) : Pe parcurs am început să ne dăm seama care ar putea fi stilul nostru, și a devenit un fel de chestie mai… dramatică, teatrală. După aceea, am încercat mereu să facem ceva un pic diferit pe fiecare album, pentru a ne îmbunătăți sunetul și abilitățile. Deci, cumva… nu am făcut-o cu un scop, doar încercăm să găsim acel ceva care ni se potrivește și care se simte corect.
Despre evoluția trupei de la albumul „Horror Vacui”, până la cel mai recent.
Jaakko: Când ne hotărâm asupra conceptului albumului, abia atunci începem să ne dăm seama: bun, de ce anume e nevoie pentru a crea această poveste?
Ne ghidează în principal povestea și, desigur, la demourile pentru cel mai recent album am știut încă de la început, când prindeau formă, că vom avea nevoie de niște voci clean pe el.
Și apoi pur și simplu ne-am gândit cine ar putea face fiecare parte cel mai bine și am început să exersăm un pic. Și asta a fost.
Niko (bas) : Vrem doar să menținem lucrurile proaspete pentru noi înșine și să le păstrăm interesante. Adică, poate că după următorul album ne vom întoarce la origini. Să ne regăsim din nou în acel stil foarte doom. Nu e ca și cum e ceva planificat. Vrem doar să-l facem interesant pentru noi, iar un bonus este dacă este interesant și reprezintă ceva nou și pentru ceilalți.
Nu ne gândim la genuri muzicale, sau la cum ar trebui să sune instrumentalul, dacă ar trebui să avem voci curate, sau dacă ar trebui să facem asta și asta cu acele instrumente. Facem pur și simplu tot ce este necesar pentru a obține acea emoție și atmosferă spre care ne îndreptăm.
Despre povestea din spatele noului album, The Bereaved
Ruxi: Povestiți-mi mai multe despre The Bereaved. Ați spus că este frumos și, de asemenea, plin de suferință și trist în același timp, dar foarte muzical. Aș vrea să știu un pic mai multe despre povestea din spatele lui.
Jaako: Un concept pe care l-am avut a fost că, pe un album anterior, „Auer”, a fost mai mult ca o coloană sonoră de film. Un lucru pe care îl aveam în minte acum era că voiam să facem un album conceptual.
Voiam ca fiecare melodie să poată sta pe propriile picioare și să poată fi ascultată ca o piesă individuală. Asta ne-a determinat să facem mai multe refrene și compoziții ghidate mai mult de chitară. Fiecare cântec poate ieși în evidență prin el însuși, și nu formând un singur film mare. Acesta a fost un punct de vedere.
Mariana’s Rest: Povești despre doliu și detașare
Niko (bas): Poveștile de pe album se învârt în jurul diferitelor aspecte ale morții, trecerii în neființă, doliului și detașării de lucruri. Câțiva dintre noi au avut prieteni apropiați sau rude care au decedat, așa că am petrecut mult timp în sala de repetiții vorbind despre asta. A fost un subiect care a apărut constant.
Nu gândeam că dacă avem ceva de spus despre asta, de ce să nu facem un album din asta?
Moartea e un clișeu, mai ales în genul acesta de muzică, dar nu toate clișeele sunt rele, iar moartea e o parte atât de mare a vieții încât a părut firesc să facem un album despre ea. Și fiecare cântec prezintă lucrurile dintr-o perspectivă ușor diferită. Asta a fost ideea.
Înmormântările sub Steaua Nordului
Ruxi: La începutul piesei Thank You for the Dance, aveți o incantație. Cred că a fost în finlandeză. Nu mă pot gândi la altă limbă. Sunt foarte curioasă, ce înseamnă de fapt?
Jaakko: Da, este un cântec tradițional finlandez, Täällä pohjantähden alla. Este înregistrat la o înmormântare. Motivul pentru care am vrut să-l punem acolo este că așa sunt înmormântările finlandeze. Oamenii cântând pe lângă ton, fals, și pur și simplu există ceva atât de finlandez în toată treaba asta încât ne-am dorit să-l folosim. Și cam setează starea de spirit pentru întregul album.
Niko (bas): Nu a fost înregistrat cu ideea că îl vom include pe vreun disc. După un timp, când ne-a venit ideea pentru acest album ne-am gândit că poate astfel îi vom aduce un omagiu acelui om.
Povestea simpatică din spatele titlului piesei „Thank You For The Dance”
Jaako: Cântam la un festival, Nummirock, în Finlanda, acum câțiva ani. Cel de-al treilea Niko, mi-a arătat această bandă desenată în care Snoopy este lângă un copac. Este toamnă și mai e o singură frunză pe copac; apoi, frunza începe să cadă și să se rotească, iar Snoopy începe să danseze așa cum face el. Când frunza atinge pământul, el spune: „Îți mulțumesc pentru dans”.
Despre integrarea unui cor de copii în cadrul noului album Mariana’s Rest
Jaako: Am vrut să folosim un cor de copii încă de acum două albume, dar nu am găsit unul în Finlanda. Cel puțin, nu unul pe care să ni-l permitem. Ne place foarte mult trupa finlandeză Sentenced, iar ei au folosit un cor de copii pe albumul lor de adio, la final. Cumva, mereu m-a marcat treaba asta.
Ne-am întâlnit cu Henrik, un bun prieten din Stockholm, la un concert Mariana’s Rest din oraș. I-am spus că ne dorim să avem un cor de copii pe album, dar nu știm cum să procedăm, iar el a zis că poate să ne rezolve el. Are o conexiune cu corul de copii Popkidz, așa că a organizat audițiile.
Tot el i-a înregistrat și i-a dirijat, cu ajutorul producătorului nostru. Și da, au ieșit grozav și le suntem atât de recunoscători celor de la Popkidz și, desigur, lui Henrik.
Ce trupe îi inspiră în compoziția muzicală pe membrii Mariana’s Rest?
Ruxi: Știu sigur că aveți o sursă de inspirație, pentru că, deși sunați unic, mai ales pentru mine, care nu am o paletă atât de largă de death metal și black metal. Mă întreb, care este principala voastră inspirație pentru sunetul pe care îl aveți?
Nico (tobe): Eu sunt mare fan al muzicii pop din anii ’80, tot ce înseamnă synth. Ascult foarte mult Björk. Toate chestiile artistice ciudate și. Cum ar fi muzica finlandeză cu coruri.
Sunt o mulțime de trupe bune și, practic, ascult cam tot ce e la radio când conduc spre muncă. Apoi am o istorie cu hard rock-ul, de la sfârșitul anilor ’60 până la începutul anilor ’80. Ascult mult Deep Purple, genul acela de hard rock direct, cu ritm puternic, care merge înainte.
Niko (bas): Inspirația poate veni din orice. Bineînțeles, ascultăm și metal, dar e vorba mai mult despre emoție. Cântecul are emoția potrivită pentru a te captiva, indiferent de genul care o prezintă. Așa că poate fi vorba de Roxette, Kent sau Scooter. Producătorul nostru ne-a spus de multe ori că suntem pur și simplu o trupă indie, dar cu chitare distorsionate.
Cum a avut loc colaborarea inedită dintre Wolfheart și Mariana’s Rest?
Ruxi: Cum a apărut colaborarea cu cei de la Wolfheart?
Nico (tobe): A fost ideea lui Tuomas Saukkonen (vocalistul Wolfheart). Era perioada pandemiei șii am făcut acea sesiune live de la cabană, pe care Tuomas o filma. Pe vremea aceea eram la aceeași casă de discuri și ne-am gândit pur și simplu că poate ar trebui să facem o promovare împreună sau ceva de genul.
Comunitatea metal: Mai unită în prezent?
Ruxi: Credeți că, de-a lungul anilor, comunitatea metal s-a divizat, sau este mai unită acum față de cum era înainte de pandemie? Ce credeți că s-a întâmplat?
Nico (tobe): Simt că în ziua de azi comunitatea este foarte unită. Lucrăm cu toții împreună pentru a face anumite lucruri să se întâmple. Mi-am făcut un milion de prieteni buni și am fost rugați, și am rugat și noi la rândul nostru să ajutăm. E ca o pânză de păianjen de oameni care lucrează împreună pentru o singură cauză care face posibilă muzica live în general în zilele noastre. Nu știu cum stau lucrurile din perspectiva fanilor. Chiar sper că respectiva comunitate de metal este unită, că toți colaborează.
Au existat niște probleme cu rasismul sau cu alte chestii care au apărut în ultimii ani. Acum că am început să vorbim despre lucrurile astea, cred că încep să se rezolve de la sine la un moment dat.
Jaakko: Am început să cânt în trupe înainte ca Spotify și alte platforme asemănătoare să existe. Atunci pur și simplu făceam schimb de concerte între noi și organizam cântări. În ziua de azi e mult mai greu, cel puțin de unde venim noi. Nu sunt așa de multe locuri în care poți să cânți.
Cred că asta are un efect asupra modului în care tinerii își formează trupe, pentru că spațiile care există deja sunt mai greu de accesat.
Mi-aș dori să văd mai mulți tineri înființând trupe. În ziua de azi, este mult mai ușor să faci muzică în propriul home studio decât să închiriezi un spațiu de repetiții și să cumperi tot echipamentul și lucrurile de genul ăsta de care ai nevoie. Iar asta cred că influențează felul în care oamenii își fac trupe rock.
Cum a fost turneul „Spring of Doom” pentru Mariana’s Rest?
Ruxi: Cum a fost turneul până acum pentru voi? Cum percepe publicul noul album?
Nico (Tobe): Pur și simplu grozav.
Jaakko: Da, ne-a plăcut la nebunie până acum. Și mai avem trei concerte, cumva suntem fericiți, un pic triști că se termină, dar fericiți.
Care este albumul preferat al fiecărui membru până acum și de ce?
Nico (tobe) : Trebuie să zic că este „Horror Vacui”, pentru că este primul album pe care l-am făcut vreodată și încă mă simt mândru de el.
Niko (bas): Pentru mine, albumul preferat din discografia noastră diferă de la o zi la alta. Astăzi voi spune că e cel mai nou, pentru că abia am început să cântăm piesele live și e atât de interesant acum. Poate îmi voi schimba părerea peste o lună. Dar da, chiar acum este „Bereaved”.
Jaakko: Și eu am să zic tot Bereaved, pentru că a fost ușor să începem să facem albumul. Povestea și toate cele s-au așezat de la sine fără mari bătăi de cap. Dar apoi, după ce l-am înregistrat, pentru că sunt o mulțime de lucruri noi pe el, cel puțin eu eram cumva îngrozit. Oare sună a noi? Sau cum o să-l primească oamenii? Deși nu e chiar atât de diferit când mă uit la el acum, la vremea respectivă mi se părea că e cu totul altceva.
Cum a fost experiența de a cânta alături de Dark Tranquility în turneul lor din 2019?
Nico (tobe): A fost un paradis, în multe privințe. Oameni minunați, o echipă minunată. Pur și simplu… primul turneu major cu o trupă mare și, fără supărare pentru băieții de la Enisferum, dar scuze, Dark Tranquillity a fost trupa mai bună acolo. Și încă mai aveam, un fel de fixație ciudată pe Atoma. Tot ascultam și ascultam Atoma și e un album atât de grozav, iar să-i văd cântându-l live de 12 ori a fost o super senzație!
Jaakko: Sunt niște băieți grozavi și ne-am distrat atât de mult! Totul a decurs natural de la o zi la alta. Am învățat multe lucruri, dar nu pe calea cea grea. A fost una dintre acele experiențe pe care nu le-ai da la schimb pentru absolut nimic. Și restul persoanelor cu care am colaborat au fost minunate.
Dacă ar fi să colaborați cu orice artist din lumea asta, chiar dacă ar trebui să-l înviați, cine ar fi?
Toți: Scooter.
Niko (bas) : Da, sincer, trebuie să fie Scooter. Sau o artistă pop celebră. Ceva din cu totul altă sferă. Și nu trebuie să fie neapărat un cântareț, poate să fie și un DJ de exemplu.
Nico (tobe): Dar voci foarte bune ca Sia, de exemplu. Sau Lana Del Rey.
Care este mesajul pentru cei care vă ascultă sau care vor citi acest interviu?
Nico (tobe): Nu vă fie teamă. Încercați lucruri noi. Nu vă opriți. Mergeți înainte.
Jaakko: Și, ascultați-ne muzica. Dacă vă place, super. Dacă nu, e ok și asta. Ascultați altceva. Și, desigur, ne-ar plăcea să vizităm România cândva.
Foto: Miikka Järvinen.
