Formația bucureșteană RusT au lansat astăzi primul single intitulat „Din nou aproape”.
Piesa este, după spusele vocalistei, Alexia cea mai apreciată melodie a lor și reprezintă o componentă importantă a următorului EP.
„Orice persoană cu care formăm o relație devine parte din noi.
Chiar dacă pe parcurs o luați pe drumuri diferite, amprenta lăsată de acel cineva va fi simțită multi timp.” a adăugat Alexia despre single.
Versurile piesei
Când vine vorba de versuri, ele reprezintă transpunerea în curvinte a unei perioade destul de dificile din viata Alexiei.
„Versurile descriu acel moment când ai pus punct unei etape din viață, dar ai siguranța că acea etapă va rămâne cu tine tot restul vieții.” a mărturisit solista trupei RusT.
RusT este o trupă de rock alternativ din București ce și-a început drumul în luna ianuarie a acestui an.
O formație plină de energie, unită de iubirea pentru muzică heavy.
Scopul trupei este să aducă un twist original, fresh, acestui gen prin melodiile proprii.
