Mult așteptatul interviu cu solistul formației Trooper, Coiotu` este aici!
Observație: Din cauza unor probleme tehnice, versiunea audio-video nu a putut fi recuperată. Ne cerem scuze!
Interviu
George: Salut, Coiotu`! Bine ai venit la interviul ThyArtNoise!
Coiotu`: Salut!
George: Vreau să vorbim puțin despre concertul aniversar „Trooper 30”.
Cum au fost pentru tine acești 30 de ani?
Coiotu: În primul rând, până la concertul de 30 de ani o să mergem înainte cu turneul Mihai Viteazul – Poemele Românilor, pentru că sunt multe orașe în care nu am ajuns încă.
Dacă mă întrebi cum au fost ultimele trei decenii… au fost în toate felurile, cu urcușuri și coborâșuri, cu certuri, împăcări și momente absolut senzaționale!
Sute și sute de concerte din care avem o mulțime de amintiri. Ce pot spune… este o viață de om.
George: Am citit pe internet despre acea perioadă de început și ai menționat că obișnuiați să luați covoare din scările de bloc pentru a antifona sala de repetiții.
Cum erau acele vremuri?
Coiotu: Era începutul anilor ’90.
Lumea trebuie să se gândească exact la acest lucru și să nu aducă totul în prezent.
Pe atunci era destul de greu să faci rost de o chitară, nici nu mai vorbesc de un procesor sau o stație bună, iar sălile de repetiții erau obținute cu mare greutate.
Atunci aveam paisprezece ani și mergeam la primarul din Târgoviște acasă și stăteam cățărat pe gardul lui până ieșea la poartă să stea de vorbă cu mine.
Așa am obținut prima noastră sală de repetiție. Erau patru pereți reci și muream de frig acolo.
Ieșeam de la repetiție și mergeam în teatrul de vară din oraș, unde ne acopeream cu frunze ca să ne încălzim. Toate aceste lucruri sunt amintiri reale.
Când mai luam pauze între piese, puneam toți bani și îl trimiteam pe toboșarul nostru de atunci în piața din apropiere ca să cumpere o pâine caldă.
O rupeam în patru și o țineam în mâini ca să ne încălzim, pentru că muream de frig, iar Oscar și Balaurul aveau mâinile praf.
Și da, mergeam în scări de bloc și luam covoare pentru a ne antifona sala.
Eram copii și evident că ne-am dorit mult acest lucru.
În principiu, suntem aproape în aceeași formulă.
Am avut foarte puține schimbări de componență.
George: Aș vrea să revin puțin la concertul aniversar.
De cât timp îl plănuiți?
Coiotu: În momentul în care am făcut primul concert simfonic la Sala Palatului, în urmă cu doi ani, mi-am promis că eu personal nu am să mă mai ocup de producții așa de mari.
Motivul este că astfel de producții îți distrug nervii, viața și dorința de a trăi… e foarte greu să organizezi un asemenea eveniment.
În momentul în care am terminat concertul simfonic de atunci, am anunțat și lansarea următorului album, care va avea loc tot într-un show simfonic.
Atunci mi-au și dat băieții mesaj și mi-au spus: „Băi, tu ești sănătos la cap? Nu ai spus că nu mai faci așa ceva?”
Nu am putut să rezist.
Așa am spus și acum – că nu mă mai bag în producții așa de mari, iar când am terminat cu lansarea albumului Mihai Viteazul de la Sala Palatului, am anunțat și Trooper 30.
Am foarte multe gânduri pentru acest concert.
Știu în proporție de 80% ce o să se întâmple acolo; deja sunt discutate lucrurile.
Nu aș vrea să dau nimic din casă, pentru că mai sunt câteva luni bune până atunci, în care putem să povestim și să vă ofer informații puțin câte puțin despre eveniment.
Fiind aniversarea de 30 de ani, îți dai seama că o să fie sărbătoare mare de tot.
Orice îți poți imagina o să se întâmple acolo.
George: Când spui asta, mă gândesc la următorul aspect.
Va fi concertul de la Arenele Romane din mai 2025 mai spectaculos decât cel din noiembrie 2024 de la Sala Palatului?
Coiotu: O să fie, cu siguranță, mult mai emoționant pentru noi, dar sper că și pentru cei din public.
În primul rând, vom traversa toată discografia și vom cânta piese pe care lumea nu le-a mai auzit live poate de douăzeci de ani.
O să-i avem pe scenă pe doi dintre foștii noștri colegi, adică primul nostru toboșar, Negative, și Laurențiu fostul chitarist.
George: Dacă tot ai adus vorba de invitați.
Știm cu toții că voi ați fost invitați să cântați la concertul lui Bruce Dickinson, care, din păcate, nu a mai avut loc.
Să ne așteptăm ca Bruce să fie invitat la concertul vostru de la Arenele Romane?
Coiotu: Dacă am fi organizat evenimentul în toamna anului 2025, ar fi existat șanse reale ca asta să se întâmple.
Am ales luna mai pentru a nu ne aglomera toamna, pentru că oricum sunt anunțate o grămadă de concerte atunci.
Lumea poate să vadă sigur faptul că, pe 30 mai, Bruce Dickinson are deja concert cu Iron Maiden.
Sper să îl conving să ne trimită măcar un filmuleț în care să ne ureze de bine.
George: Cum ai descrie acest drum cu Trooper în trei cuvinte?
Coiotu: Mi-ai dat greu de tot.
Nu pot să cuprind 30 de ani de Trooper în trei cuvinte, sub nicio formă, oricât m-aș strădui.
Orice aș spune este prea puțin, deoarece sunt extrem de mândru de povestea asta, pentru că suntem o trupă care nu a deviat de la stilul muzical de la început.
Am reușit să scriem o poveste foarte importantă în istoria rockului românesc, fără a avea neapărat sprijinul mass-mediei, fără a intra în tot felul de bisericuțe muzicale.
Am detestat să ne împrietenim cu tot felul de directori de programe de la televiziuni și radiouri.
De fiecare dată când am primit indicii că ar trebui s-o facem, am făcut un pas în spate.
Nu ne-au interesat lucrurile astea niciodată. Trooper a făcut mereu ce a vrut să facă.
Faptul că, încălcând toate „regulile” astea nescrise ale industriei muzicale, am ajuns aici mi se pare incredibil și în ziua de astăzi.
Am cântat ce am vrut să cântăm și am fost perseverenți, și așa a fost să fie, s-au aliniat planetele în momentele acelea.
George: Legat de această poveste pe care ați creat-o, aș vrea să mă leg puțin de versuri și compoziție.
Este și o întrebare primită pe pagina de Instagram de la un urmăritor.
De unde îți vine inspirația pentru versuri?
Coiotu: Fiecare album este o fotografie a acelui moment din viața noastră. Acolo suntem atunci.
Ca să răspund persoanei care a pus întrebarea, când am lansat „Trooper” citeam foarte multă filosofie și eram preocupat de relația dintre „eu” și Dumnezeu.
Versurile sunt în acea direcție, iar pe „Desant” am înțeles care e faza cu problemele sociale, am dezbătut probleme politice, am vorbit despre cum e să pierzi pe cineva.
Dacă iei fiecare album Trooper și îl analizezi din punct de vedere al textelor, mă vei găsi pe mine în momentul acela.
Aceea este povestea mea de la acea vreme.
Piesele care sunt scrise de Balaurul au fix aceeași poveste în spate. Nu suntem o trupă care scrie piese pentru radio.
S-a apucat Balaurul să scrie o piesă și a ieșit „Rădăcini de Dor”, care are optsprezece minute. Asta este, așa a ieșit.
George: Aș vrea să continui tot cu o întrebare primită pe Instagram.
Faci double track atunci când înregistrezi liniile de voce?
Coiotu: Nu. Am făcut în trecut, dar cred că m-am oprit la Electric sau Rock ‘n’ Roll Pozitiv – nu-mi aduc aminte exact.
Dar apoi nu am vrut să mai fac treaba asta.
Motivul este că e foarte greu să înregistrezi vocea fix la fel.
În al doilea rând, nu-mi place cum se înregistrează acum, fiecare vers în parte.
Dacă greșești un cuvânt, să o iei de la capăt și apoi mai tragi o strofă…
Mie îmi place să dau drumul înregistrării și să mă apuc să cânt piesa în regim de live.
Așa simt că intru în starea piesei, iar fazele astea, pe care le-am descris mai devreme, mi se par sintetice.
George: Dacă tot suntem la capitolul întrebărilor de la oamenii care te admiră, un subiect interesant ar fi următorul:
Care este părerea ta despre undergroundul actual din România?
Cât de diferit este față de cel de pe vremea voastră?
Coiotu: Sunt foarte bucuros să văd că au apărut o grămadă de trupe.
Chestia asta mă face fericit, pentru că nu mai existau, iar după ce a trecut pandemia au început brusc să apară foarte multe formații.
Era o perioadă când în Târgoviște nu mai erau alte trupe în afară de noi. În acest moment sunt vreo nouă.
Diferența dintre undergroundul de acum și cel de la începutul anilor 2000 este că atunci era mult mai greu să faci rost de echipament și dorința era mult mai mare.
Trupele rezistau mai mult și își dedicau viața efectiv, dar acum văd că există o relaxare, iar în multe cazuri nici nu apuci să le vezi bine live că, peste o săptămână, se destramă.
Este bine că există cât mai multe, dar, în final, vor rămâne câteva care, sper eu, să conteze peste câțiva ani.
Am catalogat chestia asta și, la un moment dat, a fost un val din care au mai rămas Phoenix cu Sfinx.
Au trecut zece ani și au venit Iris, Holograf, Compact și Celelalte Cuvinte.
Au mai trecut ceva timp și au apărut Cargo, iar apoi Vița de Vie, Coma, Trooper, Dirty Shirt, IPR și Bucovina.
Apoi mai trec zece ani și spune-mi tu ce trupe sunt acum care dau un concert care umple Quanticul?
George: Mă gândesc la E-An-Na și…
Coiotu: Și atât. E-An-Na muncesc, lucrează, își bat capul, se agită, sunt profesioniști.
Acum, văzând valul acesta, sper ca peste cinci ani, când vom mai avea și alte interviuri, să vorbim despre trupe ca Lovebite sau Revolter, care scriu povești de acest gen.
George: Ce sfat ai pentru trupele care sunt la început de drum?
Coiotu: Să nu se mai aștepte să se întâmple lucruri peste noapte.
Știu că trăim într-o epocă a vitezei, dar oamenii trebuie să reînvețe să aibă răbdare.
Să faci o trupă înseamnă să muncești până îți cade capul.
Nu o să se întâmple nimic peste noapte, nu o să ai căruțe de bani, trebuie să muncești.
Îmi spunea cineva foarte bine: dacă tu te apuci de făcut muzică doar ca să te știe lumea pe stradă, să ai bani și alte lucruri, nu-mi polua lumea.
George: Și ca să terminăm într-o notă pozitivă.
Ultima întrebare de pe Instagram spune așa:
Cine ar câștiga, un coiot sau o hienă?
Coiotu: Acum trebuie să fiu realist: o hienă ar putea să facă un coiot bucăți.
Hiena e foarte mare, dacă nu știați lucrul acesta – sunt unele aproape la fel de mari cât un leu.
Acum nu știu ce ar putea să facă un coiot… Cred că l-ar bate și pisicile.
George: Mulțumesc foarte mult, Coiotu`!
Coiotu: Eu îți mulțumesc mult!
