Am să încep prin a spune că acest articol mă scoate foarte tare din zona de confort.
De aceea, am decis că ar fi fantastic să încerc pentru prima dată să mă exprim și în mod subiectiv când vine vorba de muzică.
Până acum am prezentat muzica așa cum o văd oamenii cărora le-am luat interviuri pentru numeroasele articole și proiecte pe care le-am avut aici pe site.
Astăzi vă prezint o recenzie a albumului/ split EP-ului „Atotțiitorul”, o colaborare neașteptat de plăcută a trupelor Church of Cthulhu și Doomnezeu.
Când au lansat acest material, am scris și un mic articol, unde le-am cerut băieților detalii despre muzica de pe acest disc.
Am urmat sfatul lor și am ascultat albumul de la un capăt la altul pentru o experiență completă.
Deși începe foarte energic, instrumentalul nu ezită să ofere o aură misterioasă.
Muzica aceasta m-a purtat prin mai multe genuri muzicale decât m-aș fi așteptat.
Inițial era vorba despre alternativ, ceva elemente de prog și chiar black metal sau sludge.
Un al element aparte de pe album a fost la trecera dintre jumătatea celor de la Church spre cea a lui Doomnezeu.
Pentru mine a sunat a ceva ce ar compune C418 pentru coloana sonoră de la Minecraft.
Nu știu dacă acesta a fost un detaliu intenționat de băieți, sau dacă pur și simplu am fost eu nostalgic după sunetul acesta ambiental, dar a fost o surpriză plăcută.
„Atotțiitorul” – Church of Cthulhu
Îmi place faptul că albumul începe în forță. Pot simți zona muzicală experimentală din care vin cei de la Church.
Cum spuneau într-un interviu pentru ThyArtNoise: „acest material pavează drumul nostru spre alte nebunii în viitor.”
Deși începe foarte energic, instrumentalul nu ezită să ofere o aură misterioasă.
Nu poți deduce de la prima ascultare când vor începe versurile, sau cum va evolua totul pe parcurs.
Cumva am avut această chemare de a asculta mai departe să văd ce se petrece.
Versuri, voce, mesaje transmise
În momentul când Mihai a început să cânte mi s-a făcut pielea de găină.
Sunt de părere că vocea apăsătoare se îmbină atât de bine cu instrumentele.
Mă duce cu gândul la niște formații pe care eu am început să le ascult foarte mult în ultima vreme.
Câteva dintre ele ar fi Satyricorn, Bathory, Emperor sau proiectul Agathoidaimon.
Lucrul care mi-a displăcut mereu la acest gen de muzică a fost faptul că de multe ori versurile nu se aud foarte clar.
Atotțiitorul abordează teme și subiecte interesante când vine vorba de versuri.
Din păcate pentru cei care nu ascultă des chestii de genul, e posibil ca acestea să fie trecute cu vederea. Un aspect trist dacă mă întrebi pe mine.
Mesajul se transmite altfel când știi sau ai versurile în față.
Nu spun că așa trebuie să asculte toată lumea muzică, dar cu siguranță ajută.
Am încercat, dar nu pot alege niște versuri care mi-au placut în mod special.
Mi s-a părut că toate și-au găsit locul în melodie.
Fiind un om mai mult sau mai puțin obsedat de simetrie și de lucruri scrise bine, nu am putut să ignor faptul că pe Spotify și Youtube, la versiunea celor de la Church titlul este scris „Atottiitorul”.
Este un detaliu absurd pe care sunt sigur că l-am observat doar eu, dar faptul că această „greșeală” apare de două ori mă face să cred că așa s-a dorit.
Pe Bandcamp nu am observat acest detaliu.
„Atotțiitorul” – Doomnezeu
Aici țin să menționez în mod special partea aceea ambientală despre care am vorbit mai devreme.
Deși foarte interesantă la prima ascultare, simt că trecerea aceasta este ușor plictisiotoare după ce asculți albumul de mai multe ori.
Se simte schimbarea de atmosferă și de trupă, dar parcă totuși se pierde acea energie creată de cei de la Church.
Cu alte cuvinte, facem cunoștință cu latura mai puțin nebunatică a albumului.
Sunt abordate teme religioase într-un mod complet diferit față de ce auzi într-o biserică.
Teme și legătura cu textele sfinte
Când vine vorba de subiectele abordate, Doomnezeu ne vorbește despre urcarea din groapa Iadului, unde omul zace în confort și mucegai crezând că e fericit.
Toate aceste credințe ale omului se schimbă când ajunge la cer, unde găsește pacea și liniștea adevăratei fericiri.
Imaginea stâlpnicului este de asemenea una importantă.
În textele sfinte stâlpnicul este un pustnic ce urcă în vârf și stă acolo în liniștea rugăciunii lui și a comuniunii cu Dumnezeu.
Însă nu e așa de simplu. Stâlpul acela trebuie urcat, atât material, cât și sufletește.
Personal nu mă regăsesc în astfel de compoziții.
Apreciez stilul abordat și mi se pare interesant, dar nu cred că aș putea să ascult zilnic așa ceva.
Când vorbim strict despre aspectele proeminente din partea a doua, trebuie să menționez chitara în mod special.
Dacă pe prima parte, energia era redată în mare măsură de voce, aici cred că solourile de chitară mi-au atins cel mai mult urechile.
De asemenea, pasajele acustice de la final au fost o surpriză plăcută.
Concluzii, observații și rating.
M-am distrat ascultând muzică într-un mod mai critic decât de obicei.
Din păcate nu am fost la concertul de lansare în Quantic.
După ce am ascultat albumul acasă, mi-a părut foarte rău că am ratat așa ceva.
Acestea fiind spuse, dacă ar fi să aleg una dintre cele două părți pe care s-o ascult pe repeat pentru tot restul vieții, ar fi cu siguranță prima parte.
În acest moment, simt că rezonez mai mult cu tot ceea ce înseamnă acea bucată a albumului.
Totuși, nu cred că ar avea sens fără partea a doua.
Când vine vorba de experiența de ascultare, cu siguranță voi acorda nota 8/10.
Singura parte care a tras în jos nota finală a fost acea tranziție plictisitoare, care „in the big picture”, nici nu contează așa de mult.
Vă recomand să nu luați ca atare ce spun toți cârcotașii pe internet și să ascultați ceea ce vă face pe voi fericiți și ceea ce vi se pare interesant.
Eu vă îndemn totuși să ascultați „Atotțiitorul” pentru că este o experiență unică pe scena din România.
