Home » Articole » Debutul Eclipse Inside – cum se îmbină muzică electronică și metal cu succes

Debutul Eclipse Inside – cum se îmbină muzică electronică și metal cu succes

Formația Eclipse Inside lansează single-ul de debut „I HEREBY DECLARE YOU DEAD”. 

Piesa îmbină elemente de muzică electronică cu metalcore și rap.

Acestea îi oferă „o atmosferă de soundtrack al unui joc video”, după spusele solistului Răzvan Juncu. 

POVESTEA PIESEI 

Conform solistului, piesa prezintă un dialog dintre Charon, luntrașul infernului din mitologia greacă, și un suflet pe care îl trece peste râul Styx. 

„Versurile piesei lasă spațiu pentru interpretarea unică a ascultătorului, construind un fir narativ ce rezonează diferit cu fiecare persoană”, adaugă Răzvan. 

CUM S-A NĂSCUT PIESA 

Single-ul „I HEREBY DECLARE YOU DEAD”, după spusele trupei, este fundația conceptului Eclipse Inside și a crescut odată cu trupa. 

Eclipse Inside au început să lucreze la piesă în august 2024. Aceasta a trecut prin multiple schimbări până ce trupa a ajuns la varianta finală.

Solistul trupei a declarat că, datorită complexității, piesa a fost greu de înregistrat, mixat și masterizat. 

I HEREBY DECLARE YOU DEAD 

Membrii trupei au declarat că au multe surprize pregătite pentru fani.

Eclipse Inside dorește să împingă fuziunea dintre metalcore și muzică electronică spre noi orizonturi.

Proiectul Eclipse Inside aduce un peisaj sonor aparte muzicii din România. 

Așteptăm cu nerăbdare să vedem și să auzim ce surprize are de oferit trupa pentru fanii săi!