Home » Articole » Cris debutează cu „Reminiscence”: o discuție despre procesul creativ și emoțional al unei prime piese înregistrate

Cris debutează cu „Reminiscence”: o discuție despre procesul creativ și emoțional al unei prime piese înregistrate

Pentru Cris, muzica nu e doar artă, ci și un jurnal în care filtrează fiecare emoție ce îi iese în cale.

Piesa de debut, „Reminiscence”, reprezintă o confesiune melodică, cu o poveste personală în spate.

Am stat de vorbă cu ea despre cum s-a născut prima sa piesă, ce înseamnă pentru ea și ce urmează mai departe.

Interviu

Alex: Ai avut un moment anume în timpul scrierii piesei care te-a făcut să spui „da, asta e”?

Cris: Cu siguranță.

Deși aveam piese întregi scrise de mine în minte pe care speram să le public cât mai curând, din momentul în care am început să scriu refrenul m-am convins că trebuie să încep cu ea.

Pe lângă faptul că am reușit, în sfârșit, să pun în versuri exact sentimentul pe care voiam să îl transmit prin muzică de multă vreme, linia melodică mi-a venit pur și simplu natural.

Aproape că-mi pluteau degetele pe clapele pianului, fără să planific dinainte unde vor cădea.

Am simțit că mesajul piesei va seta perfect tonul pentru restul proiectelor pe care le voi derula.

Versuri din suflet cu inspirații neașteptate

Alex: Ai spus că ai pus „câte puțin din tine în fiecare vers”. Ne poți da un exemplu concret?

Cris: Piesa întru totul este o poveste personală a parcursului prin adolescență.

Cel mai bun exemplu sunt versurile din a doua strofă: „I tried to walk away from the frailty I’d resent. I had the courage lost, but I had not the restraint.”

Mi s-a întâmplat adeseori să încerc să ascund sau să reneg faptul că sunt o persoană emotivă de fel.

Partea asta din piesă se referă atât la dorința oricărui copil de a crește mai repede, de a deveni independent și matur, cât și realizarea că trecerea timpului vine, la rândul ei, cu unele griji și temeri la schimb.

Pe măsură ce am crescut (și tind să cred că asta e o experiență universală pentru mulți), am învățat să îmi maschez latura vulnerabilă sau să mă pierd fără să vreau în ce cred că gândesc alții despre mine.

Uneori regret că schimbările de genul au venit la pachet și cu o lipsă de îndrăzneală sau chiar de încredere în sine.

Faptul de a transpune în melodii trăirile familiare mie este fix ceea ce le face să reprezinte autentic frânturi din viața mea.

Procesul creativ

Alex: Ai avut momente în procesul creativ/înregistrare care crezi că merită împărtășite?

„Reminiscence” a fost una dintre piesele la care am lucrat oricând în afară de atunci când mă așezam la birou cu pixul și carnețelul în mână, pregătită să compun.

În general, nu poți planifica atunci când te vei simți inspira. În cazul acestei piese, procesul creativ a fost foarte spontan.

Am început să o scriu, la fel cum spune și piesa, după ce m-am trezit dintr-un vis, apoi mi-au tot venit în minte variante de continuări în cele mai imprevizibile momente: în călătorii, în autobuz, în duș, uneori și în mijlocul nopții.

Visul unei colaborări și planuri pentru un EP

Alex: Cu ce artist ți-ai dori cel mai mult să colaborezi în viitor?

Cris: Am o serie lungă de artiști pe care îi admir.

Cred că stilul meu de muzică s-ar potrivi cel mai bine cu al Irinei Rimes.

Mi s-a spus de câteva ori că vocea și stilul în care scriu seamănă puțin cu ale ei.

Alex: Ce urmează după această piesă? Plănuiești un EP sau un album?

Cris: Am de gând să scot un EP anul acesta.

Încă mă aflu doar la stadiul de plănuit momentan.

Nu am început să întegistrez alte piese, deși am câteva în minte pe care vreau să le public mai departe.

Contează, consider eu, foarte mult ordinea și criteriile după care o să prioritizez lansările.

De asemenea, mi-ar plăcea să mai țin măcar un concert acustic cât de curând, în stilul celui pe care l-am ținut anul trecut în aprilie.

Afiș pentru concertul acustic al Cristinei, 11 aprilie 2024

Explorări muzicale și un sfat pentru sine

Alex: În ce gen muzical te încadrezi? Sau ești într-o explorare continuă?

Cris: Momentan, m-aș încadra clar sub umbrela pop.

Nu aș vrea să mă limitez numai la balade totuși, deși mă simt cel mai în largul meu în zona asta.

Am de gând să experimentez cu mai multe stiluri și genuri muzicale pe viitor.

Alex: Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce i-ai spune versiunii tale mai tinere, muzical și personal?

Cris: Cel mai important, i-aș spune să își dea voie să greșească. Știu că mulți artiști spun asta, dar este esențial să ai un punct de plecare, oricare ar fi el.

În procesul de creație, trebuie să fii conștient că vei porni de la zero.

Nimeni nu a fost din prima cel mai bun compozitor, vocalist sau instrumentist fără exercițiu.

Și pe plan personal mi-aș da tot același sfat.

E un prinicipiu pe care încerc să mi-l implementez în gândire de multă vreme.

Îți este mult mai ușor să fii tu însuți atunci când nu te analizezi sau critici excesiv în mod constant.

Alex: Mulțumim foarte mult, Cris! Mult succes mai departe!

Vezi mai multe interviuri aici.