Festivalul Symphonic Metal Echoes se întoarce în această vară cu cea de-a doua ediție, desfășurată între 22 și 24 august la RYMA, Alba Iulia.
După succesul primei ediții, evenimentul promite o experiență cel puțin la fel de spectaculoasă.
Evenimentul va include douăsprezece concerte live, cu trupe internaționale și locale, workshop-uri, expoziții de artă și alte activități culturale.
Lineup
Printre trupele confirmate se numără:
- LAMENTARI (Danemarca)
- ENDLESS DARK (România)
- DINUMBRA (România)
- MASKERATT (Mexic)
- ZGRIPSORUM (România)
- ORKRIST (Slovacia)
- SYMPHRESS (România)
- EVADNE (Spania)
- CLOUDS (România)
- MIST OF MISERY (Suedia)
- SOULFALLEN (Finlanda)
- MEDUSIAN (Suedia)
Festivalul se bazează pe contrastul dintre dramatismul nordic și melancolia sudică, ce aduc pe scenă emoții variate: de la întunecimea atmosferică a celor de la Mist of Misery, la sensibilitatea poetică a formației Evadne, sau rafinamentul gotic al trupei Soulfallen.

Tărâmul de poveste
Evenimentul are loc în spațiul RYMA, din Alba Iulia, o locație ce pune accent pe intimitate, comuniune și calitate artistică.
Organizatorii îl descriu drept un „tărâm de poveste” perfect pentru iubitorii de metal care caută o experiență autentică.
Biletele se pot achiziționa de pe rețeaua Ambilet folosind acest link.
Symphonic Metal Echoes Festival își propune să devină un „acasă” pentru toți cei care
simt că rock-ul/metal-ul nu este doar o formă de artă, ci un mod de viață.
