În cazul Linkin Park, poveștile din spatele melodiilor sunt la fel de intense precum piesele în sine. Procesul creativ al trupei a fost adesea haotic și controlat de emoție, dar a fost mereu considerat sinonim cu autenticitatea.
In The End
Au existat multiple zvonuri care spun că Chester Bennington a detestat această piesă. Mike Shinoda a clarificat acest aspect și a menționat faptul că este vorba despre o dezinformare. Chiar dacă în perioada respectivă Chester prefera piesele mai heavy, acesta nu a fost un motiv să îi displacă piesa.
Într-o conversație cu omul de radio Howard Stern, Shinoda își amintește că a scris melodia în timpul unei sesiuni nocturne într-o sală de repetiții din Los Angeles. În perioada respectivă, lângă studio se afla un cartier întreg de prostituate și abuzatori de substanțe.
De asemenea, Mike Shinoda a adăugat faptul că versurile din prima sa versiune erau total diferite față de cum au fost în varianta finală. „Nu mi s-a părut măreață, nu mi s-a părut un hit” a recunoscut el.
Chiar dacă mulți au crezut că piesa vorbește despre o relație eșuată, realitatea este diferită. Mike Shinoda declara în 2020 pentru Rock Sound:
„Ceea ce este atât de ciudat la această piesă este că vorbește despre trecerea efemeră a timpului. Despre lipsa speranței, fără a da vreun răspuns. De obicei, o piesă nu vorbește despre lipsa de răspunsuri, nu? Din punct de vedere liric, se învârte singură într-un cerc.”
One Step Closer
Conform Linkinpedia piesa s-a numit original „Plaster”. Numele a fost schimbat în ultima secundă (pe 6 iulie 2000), în timpul masterizării, pentru că Mike Shinoda a simțit că titlul original nu era destul de descriptiv.
Brad Delson, chitaristul trupei, a compus riff-ul principal din plictiseală, în timp ce stătea într-o parcare subterană în timpul unei ședințe foto. Chitara era acrodată în Drop D.
Versurile „I cannot take this anymore / I’m saying everything I’ve said before / All these words make no sense”, vorbesc despre frustrarea față de producătorul Don Gilmore. Acesta îi punea să rescrie versurile de zeci de ori, uneori fără măcar să le citească, ceea ce i-a scos din minți pe Mike și Chester.
Don Gilmore îi construise lui Chester o cabină izolată fonic, mică, pentru a înregistra. Când a venit momentul versului „Shut up when I’m talking to you!”, Chester a cântat cu atâta furie încât aproape a distrus microfonul și pereții cabinei.
Numb
Conform site-ului Americansongwritter, piesa în sine a fost ultima scrisă pentru album, creată cu doar o săptămână înainte de intrarea trupei în studio.
Chester fusese bolnav timp de cinci săptămâni în timpul sesiunilor de înregistrare și chiar a compus și înregistrat linia melodică pentru „Numb” în timpul sesiunilor de mixaj.
Shinoda a spus în 2003 pentru Shoutweb:
„Cred că a fost o modalitate frumoasă de a încheia albumul, pentru că rezumă cumva întregul material. Este foarte ușor de recunoscut ca fiind sunetul nostru… Când îl auzi, îl poți recunoaște cu ușurință ca o piesă Linkin Park. Este vorba despre acele momente în care nu mai ai niciun sentiment sau pur și simplu nu-ți pasă. E aproape ca epuizarea sau ceva de genul ăsta, ceea ce este ironic la cum ne-am simțit după turneul de anul trecut.”
Breaking the Habit
Pentru aceeași revinsă, Mike a mărturisit faptul că melodia de pe albumul Meteora trebuia să fie una instrumentală, care să dureze 10 minute. Colegii lui l-au convins, totuși, să facă o melodie completă cu strofe. Shinoda încercase timp de 5 ani să scrie o piesă la care a renunțat pentru a considerat că este melodramatică.
În momentul în care a încercat să combine piesa abandonată cu instrumentalul pregătit pentru „Breaking the Habit”, totul s-a potrivit perfect. Piesa vorbește despre distanțarea de acele părți ale sinelui pe care nu le poți accepta, sau nu vrei să le accepți.
The Messenger
Este prima piesă Linkin Park care folosește acorduri deschise în locul acordurilor puternice și acordurilor barre. Conform linkinpedia, Chester susține că linia melodică pentru voce i-a venit imediat ce a auzit primele acorduri, ceea ce este rar pentru el.
Primele versuri din versiunea demo au fost „You are a child with so many choices/The hardest always make us cry”. Acest lucru l-a determinat pe Chester să scrie piesa ca un mesaj pentru copiii săi.
Heavy – Linkin Park feat. Kiiara
Kiiara a fost prima femeie care a apărut pe o piesă de pe un album de studio Linkin Park. Songfacts notează că lui Joe Hahn, DJ-ul trupei, i-a surâs ideea de a colabora cu o vocalistă pentru a adăuga armonii vocale.
„Nu știu dacă este direcția bună, dar ceva ce ne scoate din tipare ar putea oferi dinamica de care avem nevoie”, a declarat artistul.
Zane Lowe a fost cel care a prezentat-o pe Kiiara trupei. Prezentatorul radio a intervievat-o în emisiunea sa, Beats 1 și, când a întrebat-o pe cântăreață care este muzica ei preferată, ea a răspuns instant Linkin Park. Lowe i-a trimis apoi un e-mail lui Mike Shinoda și i-a sugerat să se întâlnească cu ea.
După prima sesiune de studio alături de Linkin Parc, Kiiara a scris pe Twitter:
„Am învățat mai multe într-o sesiune de 7 ore alături de Linkin Park decât în ultimii 2 ani”.
Povestea melodiei se naște în urma unui dialog între Chester și Mike. Shinoda l-a întrebat cum se simte, iar Chester, frământat de gânduri a spus inițial că se simte bine.
„Știi ce? Trebuie să fiu sincer. Nu sunt bine. Nu sunt ok. Prea multe lucruri mi se întâmplă. Simt că mă afund, ca și cum aș fi sub apă”, a spus apoi Chester.
Two Faced
„Two Faced”, piesa din era „From Zero”, face trimitere la sunetul timpuriu, povestit anteiror, al trupei Linkin Park, cu un riff de chitară mai lent. Versurile rap, semnătura lui Mike Shinoda, sunt și ele prezente, dar sunt complimentate de refrenul puternic cântat de Emily Armstrong și scratch-urile lui Joe Hahn.
Într-o discuție cu BBC Radio 1, Shinoda a povestit că ideea era de a scrie ceva din perioada de dinainte ca Chester să fie vocalist, din perioada când Mike și Mark erau soliști în Hybrid Theory, formația care a fost redenumită Linkin Park.
„Voiam să le reamintesc oamenilor că a existat o perioadă, înainte să-l cunoaștem pe Chester, când eu și Mark eram vocaliști. Voiam ceva în stilul acela, iar așa a apărut Two Faced”.
La bridge-ul piesei, „Stop yelling at me!”, fanii au simțit o asemănare mare cu ce de pe „One Step Closer”, „Shut up when I’m talking to you!”.
Când a fost întrebat ce părere are despre această situație, Mike a spus că, deși vede asemănările, i se pare amuzant și pare o comparație făcută de cei care nu sunt familiarizați cu catalogul Linkin Park.
Step Up
În cartea lui Jeff Blue, „One Step Closer: From Xero to #1: Becoming Linkin Park”, este explicat cum „Step Up” a fost inițial o melodie de pe albumul „Xero”. A fost inclusă pe un CD demo din 17 noiembrie 1998, alături de „Rhinestone”, „Esaul”, „Pictureboard”, „Fiends”, „Stick N Move”, „Carousel”, „Slip”, și „Pointillism”
În carte este dezvăluit și faptul că „Step Up” a fost scrisă ca răspuns la tendința în indsutrie de a introduce hip-hop-ul în muzica alternativă heavy într-un mod neglijent.
Mike considera că artiștii ar trebui să se străduiască să se reprezinte pe ei înșiși și muzica lor cu autenticitate, originalitate și respect pentru hip-hop. A continuat să scrie că nu se considera un expert în hip-hop, însă fix titlul piesei denotă faptul că, odată cu trecerea timpului și experiența acumulată, calitatea muncii lui Mike Shinoda trebuie să crească.
Piesa a fost reînregistrată pentru EP-ul Hybrid Theory când Chester Bennington s-a alăturat trupei.
Sursa foto: Knotfest.
