Constelații Rock este un concurs de rock și metal autentic din Râmnicu Vâlcea.
Le oferă trupelor aflate la început de drum șansa de a urca pe scenă alături de nume consacrate din industrie.

Schimbările pentru ediția din 2025
Anul acesta, festivalul se va desfășura între 8-10 august.
Ediția Rock, 8 august: Vor fi alese șase trupe rock care vor cânta pe scena CONSTELAȚII ROCK.
Ediția Metal, 9 august: Aici vor cânta tot șase trupe, de data aceasta vor fi cele de metal.
Tot în aceeași seară vor fi anunțați câștigătorii celor două ediții, iar în ambele seri vor cânta și invitați speciali.
Pe 10 august va avea loc Gala CONSTELAȚII ROCK cu trupele câștigătoare și alți invitați speciali.
Cum te înscrii la CONSTELAȚII ROCK?
IMPORTANT: Înscrierile sunt deschise până în data de 20 mai 2025.
Pentru a se putea înscrie la festival, formațiile trebuie să completeze un formular online unde vor oferi date despre proiectul lor.
Vor fi selectate 6 grupuri de metal, 6 de rock, iar acestea vor fi anunțate pe data de 12 iunie.
Cine poate participa la CONSTELAȚII ROCK?
Se pot înscrie doar formațiile care au piese originale, interpretate LIVE, din orice subgen muzical asociat rock-ului, oameni de toate vârstele și între 3 și 8 membrii în componență.
PREMII
Pentru formații
- Locul I: 20.000 lei
- Locul II: 12.000 lei
- Locul III: 5.000 lei
Premii individuale pentru artiști:
- Cel mai bun solist vocal: 2.500 lei
- Cel mai bun chitarist: 2.500 lei
- Cel mai bun basist: 2.500 lei
- Cel mai bun baterist: 2.500 lei
Se pot acorda și premii speciale oferite de parteneri sau sponsori.
IMPORTANT: Sumele menționate reprezintă valori brute și vor fi supuse impozitării conform legislației fiscale în vigoare.
Mai multe detalii despre concurs pot fi găsite aici.
