Andrei Rublev, este un artist din lumea underground-ului românesc care a adus pe scenă un stil unic în țară, denumit techno goth.
El a debutat oficial în 2024, dar abia în octombrie 2025 a lansat primul lui album intitulat „Trance-Sylvania”. Albumul reprezintă o introspectivă asupra experiențelor personale trăite de artist în Giurgiu, reflectând totodată și greutățile prin care a trecut și trece în prezent societatea românească.
Un personaj misterios, îmbrăcat în preot, cu fața ca de cadavru și o cruce întoarsă, îl fac pe Andrei un artist unic în România și în scena underground, ce pendulează între rigoarea facultății de arhitectură și visceralitatea scenei darkwave. Acesta prezintă nu doar muzică, ci un manifest vizual și emoțional asupra realităților crunte din lumea contemporană.
Interviu cu Andrei Rublev
Cum a început totul: de la focuri de tabără până la scoaterea pieselor în lume
Ruxi: Proiectul este destul de recent, apărut în 2024. Cum ai început și ce te-a împins spre zona aceasta muzicală, având în vedere că ești student în anul șase la Arhitectură?
Andrei: Totul a început organic. În liceu cântam la chitară în jurul focului de tabără, fiind cercetaș. Atunci am descoperit plăcerea de a crea un moment de conexiune, de „bonding” cu prietenii prin muzică.
După o pauză în primii ani de facultate, prin anul trei m-am reapucat de cântat, inițial doar pentru mine. Anul trecut am decis să „îmi dau o șansă” și să scot muzica în lume.
Sunt încă un „baby architect”, un junior, iar arhitectura îmi influențează enorm viziunea. Sunt fascinat de biserici ca obiecte arhitecturale; încerc mereu să le integrez în proiectele mele, chiar dacă tema albumului meu actual explorează mai degrabă umbrele instituției.
Despre Personajul lui Andrei Rublev pe scenă
Ruxi: Numele tău de scenă este Andrei Rublev și adesea apari costumat în preot. Este o parodie la adresa Bisericii Ortodoxe, un fel de „anti-priest”?
Andrei: Nu este deloc un personaj „anti-preot”. De fapt, îmi place ideea de preot în sensul ei pozitiv. Personajul meu este mai degrabă un apel la conștientizare privind spectrul corupției și abuzul de putere care se ascunde în spatele credinței. Mă leg de faptul că teocrația și manipularea maselor au fost prezente în toate secolele.
Mocking-ul vizează ambalajul acesta de „familie tradițională” și mentalitățile conservatoare rigide. Mi se pare amuzant și subversiv să „sexualizezi” imaginea preotului tocmai pentru a stârni reacții.
Numele este un tribut pentru regizorul meu preferat, Andrei Tarkovsky, și filmul său omonim. Totuși, acest „preot” este doar un capitol, o primă personă dintr-o serie pe care intenționez să o explorez. Deja lucrez la următoarea etapă.
Inspirații: De la Syd Barrett la tristețea românului
Ruxi: Muzica ta are un stil unic în România, o fuziune de goth, techno și post-punk. Care sunt artiștii care te-au modelat și au reprezentat o sursă de inspirație pentru tine? Ai o piesă pe care am recunoscut-o ca fiind sursă de inspirație trupa Boy Harsher de exemplu.
Andrei: Deși piesa „Harsher than any boy” face trimitere într-adevăr la trupa Boy Harsher, inspirațiile mele sunt mult mai eclectice. Artistul meu preferat este Syd Barrett (primul vocalist Pink Floyd), dar am o admirație profundă pentru Valeriu Sterian. Mi se pare că el a surprins cel mai bine „tristețea românului”.
Mă interesează suferința colectivă a nației noastre, o nație care a trecut prin cenzură și traume ce s-au transmis între generații. Există o deconectare între generația bunicilor, a părinților și a noastră, și cred că această tristețe nu este suficient explorată în muzica actuală.
Albumul meu este un rezumat al acestor emoții; cum spunea un citat despre personajul Charles Bronson: „Trebuie să tai o parte din tine pentru a te lăsa să crești”. Acest album a fost „tăierea” mea, exprimarea furiei interioare.
Despre simbolismul din piesele sale: Vlad Țepeș, Ceaușescu și Miturile Naționale
Ruxi: Printre temele principale ale pieselor tale ai introdus și personaje ale istoriei românești precum Vlad Țepeș sau Nicolae Ceaușescu. Ce urmărești prin aceste referințe? Cum ai reușit să infiltrezi teroarea lui Vlad Țepeș cu absurdul autoritar al lui Nicolae Ceaușescu în piesele tale?
Andrei: Nu a fost neapărat un plan elaborat, ci mai degrabă o joacă cu clișeele. Din exterior, România este văzută adesea doar prin prisma vampirilor sau a dictaturii. Am vrut să iau aceste elemente, teroarea lui Țepeș și absurdul ultimelor cuvinte ale lui Ceaușescu la televiziune și să le pun într-un context nou. E un fel de critică a imaginilor pe care le proiectăm sau care ne sunt impuse de societate.
Despre experiența live-urilor: Spectacol sau manifest politic?
Ruxi: Cum se transformă momentul tău pe scenă? Este un manifest politic sau un set de DJ excentric?
Andrei: Îmi place enorm energia cluburilor și a rave-urilor, e ceva mult mai intens decât la un concert clasic. Scopul meu principal este ca oamenii să se simtă bine, să se miște. Urăsc „ego trip-urile” artiștilor.
Pe scenă, vreau să fiu parte din public, să dansez cu ei. Nu sunt acolo ca să le țin predici de la înălțime, ci ca să împărtășim un moment de eliberare împreună.
Depre proiectele viitoare: Mixtape-uri și Colaborări
Ruxi: Cum vezi scena darkwave/post-punk din România și cu cine ți-ar plăcea să colaborezi?
Andrei: Există mult potențial și mă bucur să văd artiști noi emergenți. Chiar am discutat cu Machedon despre ideea de a scoate un mixtape comun, o compilație care să ajute la creșterea acestei comunități.
Dacă ar fi să visez la colaborări internaționale, mi-ar plăcea să lucrez cu OmniHell (proiectul celor de la Harsh Symmetry) sau, oricât de random ar suna, cu Iggy Pop. Îl consider un geniu absolut, un artist „one in a billion”.
Despre evenimentul marca Bossferatu, Machedon, Andrei Rublev:
Ruxi: Pe 10 ianuarie, la Cluj-Napoca, în Machines Venue, a avut loc, un eveniment în care ai cântat alături de Machedon și Bossferatu. Cum a fost pentru tine experiența?
Andrei: A fost printre cele mai de succes concerte de-ale noastre. Mi-a plăcut mult și petrecerea de după. Mi s-a părut că cei de la New Disorder au pus muzică tare faină. Atât Machedon, cât și băieții de la Bossferatu sunt niște oameni absolut minunați și îmi place de fiecare dată să mă cunosc bine și să mă înțeleg cu cei alături de care voi urca pe scenă.
Eu și cu Moti (Machedon) ne știm de un an de zile și din prima clipă în care ne-am cunoscut ne-am înțeles foarte bine. Este un om genial și un muzician pe măsură. E chiar un scriitor foarte bun.
La ce lucrează Andrei Rublev: despre un viitor potențial album
Ruxi: Legat de muzica personală, ce îmi poți destăinui? La ce lucrezi în prezent.
Andrei: Sincer, vreau să mă concetrez mai mult pe versurile pieselor viitoare decât pe compoziția muzicală în sine. Având în vedere că lucrez singur, îmi place foarte mult să experimentez lucruri noi. Albumul ăsta, spre deosebire de „Trance-Sylvania”, vreau să fie cât mai rațional, să vorbească toată lumea despre el.
Am câteva piese gata, este doar „in the making”.
Mesajul de final pentru cititori
Ruxi: Pe final, dorești să le transmiți câte ceva celor ce au citit până la final acest articol și celor ce îți ascultă muzica?
Andrei a zis mai în glumă câte ceva, despre cum le recomandă oamenilor să joace Silent Hill după 12 noaptea, să joace jocul Star wars: The Old Republic că e fun. Într-o notă mai serioasă „Beți cafea bună și bucurați-vă de viață!”
Surse foto: Prettydoomed și Luca Sîrbu.
