Zen Motherfucker este o formație de stoner rock psihedelic, iar în urmă cu patru zile au lansat și un nou album.
Potrivit publicației Criticeyez, trupa îi are ca membrii pe Andrei Geist (voce și chitară), David Aron Indig (chitară și voci), Ștefan Faur (bas), iar pe partea de ritm contribuții de la Vlad Sfîrlea și Attila Botond Rázmán.
Ce analizăm astăzi:
Titlul albumului: Zen Motherfucker
Numele trupei: Zen Motherfucker
Data lansării: 23.05.2025
Gen muzical: Stoner/psihedelic
Recenzie
Ca să nu ne lungim cu vorba, vom trece direct la disecat fiecare piesă din album legâdu-ne de aspecte precum, energia pieselor, versuri, stările transmise, și multe altele.
„Asylum of the Sane”
Începem cu „Asylum of the Sane”, care pe mine mă face să înțeleg acel „Zen” din numele albumului. Este o piesă calmă, atmosferică și nu pare prea sofisticată.
Este genul de melodie pe care aș asculta-o în timp ce aș sta pe o bancă într-o seară de vară, holbân-du-mă la stele.
Deși începutul e ceva mai lent, crește în intensitate după primele două minute, iar până la final deja te face să te simți ca în orice film îți poți imagina.
„Lukewarm Winter”
Piesa care introduce și vocea lui Andrei începe ca o mică fantezie raegge, nu știu dacă asta a fost intenția, dar m-a trimis cu gândul la filmul „The Harder They Come”, un musical polițist din 1972 filmat în Jamaica.
Versurile acestei piese sunt în opinia mea pe locul doi ca mesaj după „Rat Race”, dar despre asta vom discuta pe măsură ce articolul evoluează.
Lukewarm Winter spune povestea problemelor climatice, iar pasaje precum „Lukewarm winter’s coming my way” și „Icebergs melting” sugerează o iarnă anormal de caldă, consecință a încălzirii globale.
„Disco”, „sunbathing”, „surfing” pare că sunt simboluri ale unei generații care continuă să se distreze, în ciuda avertismentelor.
Practic conștientizăm gravitatea problemei, dar oricum nu ne pasă de ce se întâmplă.
„Zen Motherfucker”
Iată că am ajuns și la piesa care dă numele albumului, poate și cea mai potrivită având în vedere mesajul care pentru mine face referire la tensiunile dintre calmul natural și haosul social și politic.
E o reflecție despre cum adevărul este deturnat și conștiința umană este manipulată:
„Eat the cake and congratulate the machine for its flawless lies” – aluzie la consumerism, complacere și propaganda modernă.
Probabil cea mai mare problemă pe care o am cu această piesă ar fi lipsa de agresivitate din voce, sincer să fiu cred că se putea țipa mai mult.
Asta este doar o preferință personală și nu cred că va afecta audiția publicului.
„Love Hub”
Ne întoarcem la instrumentale bine realizate. Cred că față de „Asylum of the Sane”, Love Hub pune instrumentele mai mult în evidență.
Aici mă voi lega și de mix în măsura în care urechile mele pot identifica anumite aspecte.
Este mai ușor să auzi fiecare instrument în parte și să te bucuri de acel bas care devine destul de groovy pe alocuri, mai ales când vine vorba de acele slide-uri subtile.
Ca de la basist la basist aș vrea să îl complimentez pe Ștefan în această privință, very nice job!
„Rat Race”
Iată că am ajuns și la preferata mea… Rat Race este ca o lovitură de berbec după un somn de trei ore într-un hamac, spun asta într-un sens bun.
Mi se pare genul acela de piesă care te trezește la realitate, la propriu. De asemenea, cred că live va perfectă pentru un moment de interacțiune cu publicul, sau un moshpit.
Din ce am putut să interpretez, versurile mă duc categoric cu gândul la faimosul videoclip „Happiness” al lui Steve Cutts.
Happiness spune povestea unui șoarece în căutarea neîncetată a fericirii și împlinirii.
Larry, personajul din piesa „Rat Race” reprezintă o imagine puternică a uni individ ce duce o viață într-o o societate opresivă, lipsită de libertate reală.
„A bong expanded his brain” reprezintă momentul când Larry își schimbă percepția asupra lumii.
Aici, „chronic rat” este ca o conștientizare a faptului că s-a născut p nouă identitate, pe care Larry o adoptă fără să se gândească de două ori.
Mai târziu în piesă intervine și un manifest împotriva individualismului, prin versul „Fuck your race we’re doing this as a team”.
Poate și situația politică a țării noastre din ultimele luni ne arată că a lucra în echipă și a fi uniți ne ajută să ne apărăm valorile și să ne păstrăm libertatea.
„Temple Run”
Sper că nu sunt singurul care s-a simțit nostalgic când a văzut numele acestei piese.
Lăsând gluma la o parte, Temple Run vine și ea cu un instrumental ce continuă foarte bine povestea piesei precedente.
Deși instrumentalul de la Rat Race a fost destul de agresiv, cred că acesta se bate cap în cap cu „Molotov” pentru cel mai intens de pe întregul album.
Tobele își mențin prezența pe parcursul piesei iar cinelele complimentează foarte bine totul.
Totuși mi se pare că se face o mică paralelă între religie și bani, versurile sugerând faptul că banca a devenit noul templu, adică noul obiect pe care oamenii îl venerează.
Soloul de la finalul piesei este absolut perfect și se potriveste acestui context de lipsă de empatie și umanitate în goan după profit.
„Fire Power”
„Be Zen Motherfucker / But also misbehave” mi se pare un rezumat destul de bun al acestui album.
E ca o invitație la echilibru: fii calm, dar și autentic, neconformist, și nu uita să îți strigi nemulțumirile.
„Molotov”
Un final grandios pentru un album care mi-a depășit așteptările.
Nu sunt un mare ascultător de stoner, iar în afară de câteva nume precum „Stoned Jesus”, „Nightstalker” și câteva formații din scena locală, pot spune că Zen Motherfucker m-au surprins plăcut.
M-am legat foarte mult de versuri pentru acest album, dar nici nu am avut cum să n-o fac. Multe dintre ele au rezonat cu mine mai mult decât mă așteptam.
Sunt de părere că Molotov este cea mai punk piesă de pe acest album.
Deși limbajul e violent și conține instrucțiuni pentru fabricarea unui cocktail Molotov, mesajul poate fi interpretat ca furia împotriva autorităților dintr-o societate.
Concluzie, note finale
Cred că Zen Motherfucker poate fi un exemplu de formație care știe ce vrea de la soundul și prestația din studio.
Sper să mai auzim curând materiale de la ei, și mă bucur de fiecare dată de astfel de bijuterii din muzica românească.
Cred că după ce se retrag formațiile mari (și sper din suflet ca unele dintre ele să o facă destul de curând) vom avea cu siguranță formații mai mult decât pregătite să le ia locul.
Albumul de astăzi primește un 9/10, iar piesele „Rat Race” și „Molotov” vor primi câte un loc la mine în playlist!
Pentru mai multe păreri despre melodii și albume aruncați un ochi aici.
