De-a lungul timpului, Timișoara a fost pământ fertil pentru muzica rock din România.
Orașul a dat naștere multor trupe care și-au lăsat amprenta asupra rock-ului românesc, cum ar fi Phoenix, Pro Musica, Cargo sau Implant pentru Refuz.
Deceniul de aur al muzicii timișorene a fost ’70. Deși se trăia sub cenzura unui regim totalitar, în Timișoara acelor vremuri se cânta live în multe locuri din oraș. Se cânta rock.
Alături de Phoenix, formația ale cărei povești le-am auzit de atâtea ori, pe acele scene de legendă urca și trupa Progresiv TM.
ISTORIA TRUPEI
Înființată în 1972 sub numele Clasic XX, formația devine Progresiv TM în primăvara anului 1973 (inspirația numelui a venit de la trupa maghiară Locomotiv GT).
Timp de două decenii, Progresiv TM a adus în țară un hard rock progresiv de standarde vestice.
Sunetul trupei a fost asemănat cu cel al unor trupe precum Jethro Tull, Uriah Heep sau Deep Purple.
Prima formulă a trupei a fost formată din Harry Coradini (solist vocal), Ladislau „Loți” Herdina (chitară lead, chitară acustică, voce secundară), Zoltán „Zoli” Kovács (chitară bas), Helmuth „Hely” Moszbrucker (tobe) și Ștefan Péntek (claviaturi).
Așa au debutat în Sala Olimpia (în prezent, Sala Sporturilor „Constantin Jude”) din Timișoara, impresionând publicul din oraș.
După un turneu prin țară în anul 1974, alături de Teatrul Maghiar din Timișoara, în trupă au loc primele schimbări de personal.
Prima modificare a fost cauzată de înrolarea lui Ștefan Péntek în armată, care era înlocuit la clape de Josef Moll.
Al doilea val de schimbări are loc odată cu venirea în formație bateristului Mihai „Miși” Farcaș și a flautistului Gheorghe Torz.
Ultima schimbare a venit în 1975: Ilie Stepan îl înlocuiește pe Zoltán Kovács la chitară bas.
DREPTUL DE A VISA
Harry Coradini, Loți Herdina, Ilie Stepan, Hely Moszbrucker, Miși Farcaș și Gheorghe Torz – aceasta este formula în care Progresiv TM intră în studio în toamna anului 1975.
Rezultatul acestor sesiuni de înregistrări este LP-ul „Dreptul de a visa”, considerat de mulți magnum opus-ul formației.
Materialul devine un album de referință pentru muzica rock românească și din Europa de Est.
Trupa prezintă un univers sonor aparte: chitare ușor fuzzy, părți de flaut, orgă, voci puternice dar calde, îmbinate într-un tot unitar mai puternic decât suma părților sale.
Compozițiile muzicale sunt scrise, în mare parte, de Loți, în vreme ce versurile tuturor cântecelor sunt scrise de Ștefan Kovács. Grafica albumului a fost realizată de Valeriu Sepi (Phoenix).
Prima piesă de pe album, „Omul e valul”, dă tonul cu un intro în care doar secțiunea ritmică și vocea sunt prezente.
Acestea sunt urmate de un groove mid-tempo, unde chitara bas rupe ritmul cu tranziții clasice de rock progresiv.
Flautul, un element recurent pe parcursul albumului, fură atenția de mai multe ori până la sfârșitul piesei.
„Nimeni nu e singur, nu mai mult de o zi.”
A două piesă a albumului este un imn al unității și solidarității.
„Nimeni nu e singur” începe ca o baladă lentă, ca mai apoi să explodeze într-o compoziție progresivă motivațională.
„Rușinea soarelui” oferă scena flautului lui Gheorghe. Versurile piesei condamnă comportamente pe care compozitorul versurilor, Ștefan, le considera cu adevărat rușinoase.
De asemenea, piesa abordează și tema libertății, făcându-ne să ne mirăm cum a reușit să treacă prin cenzura vremurilor.
Poziția patru este acordată piesei „Clepsidra”. Piesa este compoziția basistului Ilie Stepan, lucru evident după ce auzi solo-ul de bas de la mijlocul piesei.
Următoarea piesă este „Odată doar vei răsări”. Fundalul sonor este asigurat de orgă, urmând apoi ca urechea ascultătorului să fie furată de chitara lead.
Cuvântarea de la mijlocul piesei este atracția principală a piesei. Mesajul piesei este un „carpe diem” prog-rock.
„Va cădea o stea”, penultima piesă de pe album, începe cu un scurt solo de chitară și un riff captivant și memorabil.
Refrenul piesei este foarte simplu și ușor de ținut minte. În general, piesa are o atmosferă de rock ‘n’ roll clasic.
Piesa dublă „Dreptul de a visa / Poetul devenirii noastre” este ultima parte de pe disc.
Considerată cea mai bună parte a albumului, opera rulează timp de 10 minute și 54 de secunde.
Prima parte a piesei abordează teme cum ar fi condiția omului, speranța și determinarea.
Cealaltă parte readuce flautul distinctiv și revine la stilul de groove al primei piese. De asemenea, a doua parte abordează tema speranțelor și a determinării.
Piesa și albumul se termină cu un duet al chitarei solo și al flautului, în care cele două se angajează într-un dans muzical ce amețește ascultătorul.
„PROGRESIV TM–ROȘU ȘI NEGRU” ȘI SFÂRȘITUL TRUPEI
În ciuda succesului albumului de debut, formația se destramă în anul 1976.
Totuși, Harry Coradini și Loți Herdina rămân împreună, formând un supergrup cu trei membri ai formației Roșu și Negru din București (Liviu Tudan – chitară bas, pian, Florin Ochescu – chitară solo și Dumitru Bădilă – baterie).
Ulterior, Dumitru Bădilă este înlocuit de Ion Cristian (fost membru Solaris, Sincron și Sfinx).
Aceștia vor realiza împreună albumul „Puterea muzicii” (1979), material considerat precursor al genului metal progresiv. După editarea acestui album, supergrupul se destramă.
Ca urmare a acestui eveniment, Loți Herdina se întoarce la Timișoara și reînființează Progresiv TM cu membri mai tineri.
După câțiva ani de concerte cu o formulă instabilă, cu mulți membri de scurtă durată, formația se destramă definitiv în 1987.
INFLUENȚA
Progresiv TM a însemnat mult pentru muzica rock din România și din Europa de Est.
Nu doar că au lansat două albume de referință pentru genurile respective, dar au și influențat generații de muzicieni decenii după activitatea lor.
Repertoriul formației a fost apreciat atât în țară cât și în străinătate.
Pe site-ul Rate Your Music, albumele „Dreptul de a visa” și „Puterea muzicii” au o medie de 3.64, respectiv 3.28 stele și au foarte multe recenzii pozitive de la ascultători din străinătate.
In memoriam Harry Coradini, Adrian Bărar, Nicolae Covaci.
