Organizatorii festivalului Praetorian Gates au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al festivalului.
Cel mai tânăr festival din țară revine vara aceasta cu a doua ediție, pe 3 și 4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina. Ediția din 2026 a Praetorian Gates promite un lineup spectaculos, experiențe interactive și un program divers dedicat tuturor iubitorilor de muzică.
Biletele sunt disponibile la concertele Dirty Shirt și în rețeaua ambilet.
Dirty Shirt, ambasadorii festivalului
Formața Dirty Shirt este mai mult decât un headliner. Ei contribuie activ la promovarea evenimentului și la susținerea tinerilor artiști din scena underground.
Atât fanii trupei, cât și ai festivalului vor putea achiziționa abonamente pentru festival la cel mai mic preț în cadrul tuturor evenimentelor Dirty Shirt până la data festivalului, indiferent de prețul acestora online.
“Colaborarea cu Dirty Shirt a început după prima ediție a festivalului anul trecut. Totul a venit natural, legându-se o prietenie între organizatorii Praetorian Gates și echipa Dirty Shirt, susținându-ne reciproc în organizarea și buna desfășurare a evenimentelor care au urmat.
Înseamnă enorm pentru noi să avem alături oameni atât de frumoși, cu care ducem mai departe misiunea noastră”, declară organizatorii Praetorian Gates 2026.
Prima ediție Praetorian Gates
Festivalul a debutat în 2025, de la ideea de a promova tinerii artiști aflați la început de drum și trupele underground, oferindu-le o scenă plină de diversitate, în fața unui public primitor.
Cel care a deschis Praetorian Gates Ediția I a fost Alex Petrenchi, un tânăr chitarist din Hunedoara, care își compune și produce piesele de unul singur. Acesta a lansat și albumul Forgotten Empire, sub egida Azimut, proiectul lui solo.
Printre artiștii care au urcat pe scena Praetorian Gates 2025 s-au regăsit: Jaxcore, Sonic Overload, Mysery, Antpile, Sanctuar, Gothic, Bucovina, Adelina Riff, Ablazed, Impersona, Frontkill, Overburn, Civic Rebels și Dirty Shirt.
