Home » Articole » Vandaal, Grinder și Tourist. ThyLiveNoise

Vandaal, Grinder și Tourist. ThyLiveNoise

Vandaal, Grinder și Tourist i-au purtat pe fani prin multiple stări.

De la energie în cea mai pură formă, până la anarhie totală.

Atmosfera a fost întreținută de moshpit-uri și mesaje puternice.

Vandaal, Tourist și Grinder

Ordinea în care au cântat trupele a fost decisă printr-un meci de piatră, hârtie, foarfecă.

Această decizie a fost luată deoarece artiștii nu au vrut să existe diferențe între formații.

Mai departe vom afla cum a fost acest concert din perspectiva fanilor, dar și a trupelor.

Vandaal

Thomas, care a fost un fan foarte activ și a stat în primele rânduri, a descris concertul Vandaal ca fiind la fel de spectaculos ca de fiecare dată.

„Dintre piesele cântate, preferata mea a fost Fear And Loathing In The East”, a adăugat el.

O părere bună a avut și Albert, care a fost de mai multe ori la concertele formației.

L-a bucurat faptul că Vandaal a ieșit puțin în afara genului, când vine vorba de direcția muzicală.

„Au trecut de la un stil de stoner, care este lent, la chestii mai heavy, iar asta mă bucură foarte tare.”

El a mai adăugat că și publicul de la acest concert i s-a părut energic și pe aceeași lungime de undă cu trupa.

Vandaal și Laura Brat. Foto: Alexandra Popa

Jurnaliștii ThyArtNoise au reușit la finalul serii să obțină un interviu cu întreaga formație Vandaal.

Iată cum a fost seara de joi pentru membrii trupei.

Adi, noul basist, a descris în câteva cuvinte cum a fost pentru el turneul național și concertul din Fabrica.

„Pentru mine a fost o experiență foarte mișto. Mi-au plăcut oamenii pe care i-am cunoscut, locațiile în care am cântat. A fost foarte interesant.”

Revederea cu John și colaborarea cu Laura Brat

Unul dintre momentele serii pentru Vandaal a fost revederea cu John, fostul basist. Acesta a cântat pe scenă alături de prietenii săi.

„Nu am repetat cu John absolut deloc înainte. De când a plecat el din trupă nu ne-am mai întâlnit în sală de repetiții.

I-am spus doar că o să cânte cu noi Human Ashes și Set Me Free”, a adăugat Larry pentru ThyArtNoise.

Un alt invitat special a fost Laura Brat, care a urcat pe scenă alături de Vandaal la piesa CK.

Melodia urmează să fie lansată pe Fear And Loathing In The East 2, următorul material discografic al trupei.

Vandaal și Laura Brat. Foto: Alexandra Popa

Laura ne-a dezvăluit că s-a bucurat foarte tare de oportunitatea de a cânta încă o dată alături de formație.

„Mă bucur mereu când am ocazia să ies din zona de confort și să cânt alături de alte personalități creative.

Amm de fiecare dată ce să învăț de la fiecare.”

Toată colaborarea dintre Laura Brat și trupa Vandaal a fost foarte naturală.

Hash a mai adăugat:

„De când am auzit primele acorduri de la CK, am știut că Laura trebuie să cânte cu noi.”

Finalul turneului Fear And Loathing In Romania va avea loc pe data de 27, la Suceava.

„Încă nu ne găsim cuvintele să vă spunem ce a însemnat turneul acesta pentru noi.

După show-ul din Suceava vom avea timp să reflectăm”, a declarat trupa într-o postare pe Instagram.

Tourist

A fost o seară peste așteptări pentru băieții de la Tourist. Acest concert a fost și o sărbătoare a celor șase ani de când cântă.

„A fost foarte neașteptat pentru noi că a fost atât de multă lume la un concert organizat de trei trupe foarte underground”, a declarat formația.

În muzica lor, ei vorbesc despre cum trebuie să te lupți cu tine ca să reușești să supraviețuiești în lumea în care trăim.

Părerile publicului

Unele persoane care au participat la concert au descris momentul ca fiind unul ce te ajută să te descarci de ceea ce ți se întâmplă în viața de zi cu zi.

Formația Tourist. Foto: Andrei Mușat

Rareș susține această afirmație povestind despre piesa lui preferată de la Tourist, „this struggle is home”.

„E una dintre cele mai emoționante piese pe care le au. Reflectă probleme cu care ne confruntăm în societate.

Vorbește despre cum trebuie să te lupți cu propria ta persoană ca să reușești să supraviețuiești.”

El a mai adăugat că un alt moment memorabil din timpul concertului a fost atmosfera creată de public.

„Foarte potrivită pentru scena hardcore din România.”

Mai mulți oameni au lăudat prezența scenică a celor de la Tourist.

Cosmin, aflat și el în fața scenei, a avut câteva cuvinte de spus în această privință:

„În seara aceasta, pare că băieții s-au simțit bine pe scenă și au dat tot ce au putut, iar asta mi-a transmis o energie aparte.

Îmi place că și-au format un public dedicat, care e la fel de energic ca ei.”

Formația Tourist. Foto: Andrei Mușat

Mesajul pe care Tourist l-au lăsat la final pentru fani a fost un îndemn la a fi mai buni unii cu ceilalți.

„Trebuie să înțelegeți că fiecare om trece prin diferite probleme.

Cel mai important este să găsim un front comun și să ne înțelegem.

Nu trebuie să consideri că persoana de lângă tine îți este inferioară.”

Grinder

„A fost foarte frumos cum s-a transmis vibe-ul lor către noi”, a spus Sebi despre concertul Grinder.

Adriana, prezentă joi seară în public, a comparat scena underground din România cu cea din Regatul Unit.

„Sunt plecată de unsprezece ani și nu am apucat să ascult foarte mult muzică de aici.

Prietenii mei mi-au spus că e posibil să nu îmi placă Fabrica, dar a fost foarte surprinzător.

Cred că cea mai mare diferență este că aici nu există pază care să oprească crowd surfing-ul.”

Formația Grinder. Sursă foto: Grinder

Băieții de la Grinder au descris concertul ca fiind o oportunitate de a oferi publicului o energie din care să se hrănească.

„Ne place să cântăm și să împărtășim emoții plăcute cu mai multă lume. Ne hrănim din energia publicului.”

Cel mai memorabil moment din timpul concertului Grinder a fost discursul susținut înaintea piesei Restoration Sacrifice, urmat de piesa în sine.

Versurile piesei, compuse de Cezar. Ne vorbesc despre momente din viață în care te simți stresat de tot ceea ce e în jurul tău.

Formația Grinder. Sursă foto: Grinder

Ajungi într-un moment când îți dai seama că trebuie să scapi de vicii pentru a te auto-depăși.

Grinder îndeamnă fanii să susțină scena underground și să meargă la cât mai multe concerte pentru a sprijini trupele tinere.