Home » Articole » Underwaves anunță un turneu european. Șase orașe sunt din afara țării

Underwaves anunță un turneu european. Șase orașe sunt din afara țării

Trupa Underwaves a anunțat oficial primele date pentru un turneu european de promovare a noului material discografic, programat să apară în primăvara anului 2026.

Turneul va debuta pe 6 martie 2026, la Budapesta (S8 Club), urmând să continue în Polonia, România, Olanda, Italia, Slovenia și Belgia.

Printre orașele confirmate se numără Budapesta, Cracovia, Oradea, Breda, Trieste, Maribor, Brașov, București și Diest. Ei vor avea apariții atât în cluburi consacrate, cât și în spații cunoscute pentru susținerea scenei alternative și underground.

Turneu Underwaves

Datele anunțate până în acest moment sunt:

6 martie – Budapesta, Ungaria (S8 Club)

7 martie – Krakovia, Polonia (Oliwa Pub)

14 martie – Oradea (Lokal)

3 aprilie – Breda, Țările de Jos (Sound Dog)

10 aprilie – Trieste, Italia (Ippodromo)

11 aprilie – Maribor, Slovenia (MC Pekarna)

18 aprilie – Brașov (Rockstadt)

22 aprilie – București (Radio Guerrilla)

5 septembrie – Diest, Belgia (Club Hell)

Ulterior urmează să fie confirmate și alte date, turneul fiind extins pe parcursul anului 2026.

Publicul va avea ocazia să asculte live compoziții noi, care vor fi incluse pe următorul material Underwaves, alături de piese deja cunoscute din repertoriul trupei.

Turneul este gândit ca o punte între etapa actuală a formației și noua direcție artistică pe care aceasta o va explora odată cu lansarea albumului.

Detalii suplimentare despre datele viitoare ale turneului, precum și informații legate de lansarea noului material, vor fi comunicate în perioada următoare prin canalele oficiale ale trupei.

Foto: Underwaves.