În cea mai recentă postare de pe rețelele de socializare, renumita trupă de death metal din Suedia, Arch Enemy, au anunțat sfârșitul colaborării lor cu solista Alissa White-Gluz. Aceștia au cântat în această formulă timp de 12 ani, dar au declarat că au ales să meargă pe drumuri separate.
Artista și-a arătat recunoștința față de fanii care au susținut muzica lor în toți acești ani și a adăugat că urmează „surprize mari” în 2026. De asemenea, în postarea lor avem și o declarație a trupei „ Acolo unde există un sfârșit, există și un început”.
Trupa tocmai ce a terminat turneul de lansare al celui de-al doisprezecelea album de studio, intitulat „Blood Dynasty”, album ce a avut lansarea pe 28 martie 2025. Acesta este de altfel și ultimul album în componența pe care o știe deja publicul, alături de Alissa.
Pentru anul 2026, Arch Enemy au anunțat deja apariția la câteva festivaluri cunoscute precum Summer Breeze Open Air în Germania, Alcatraz Festival în Belgia și inclusiv Rockstadt Extreme Fest în România, la noua locație din Ghimbav, Brașov.

