Home » Articole » FurEver Friends – Un proiect marca Dirty Shirt

FurEver Friends – Un proiect marca Dirty Shirt

Tot în cadrul festivalului Dirt Fest, festival organizat de trupa Dirty Shirt cu ocazia aniversării de 30 de ani, au fost aduse și două asociații care se ocupă de ajutorul animalelor din Cluj-Napoca, în colaborare cu proiectul de suflet al trupei, FurEver Friends.

Fur-Ever Friends este o campanie de responsabilitate socială inițiată de formația Dirty Shirt, menită să sprijine animalele fără stăpân din România prin acțiuni de conștientizare, strângere de fonduri și implicare directă în protejarea acestora

Echipa Thyartnoise a stat de vorbă la festival atât cu Cristi Bălănean, cel care se ocupă de proiect în sine, cât și cu reprezentantele celor două asociații, Green Cats și respectiv Tura3.

Interviu cu Cristi Bălănean (Dirty Shirt) despre proiectul FurEver Friends

Ruxandra a vrut să știe în primul rând, cum s-a ajuns la ideea de a face acest proiect atât de frumos. Se știa deja de pe platformele de socializare că Cristi este un mare iubitor de animale și mereu a postat poze cu animăluțele sale.

Cristi a mărturisit că, în realitate, ideea proiectului nu i-a aparținut lui, ci lui Mihai Tivadar. Totuși, a rezonat cu această inițiativă și a decis să își asume responsabilitatea pentru tot ceea ce ține de proiect.

Cristi: La început era vorba de duba noastră. Tot timpul rămâneam cu ea pe drumuri și, la un moment dat, am făcut un crowdfunding. Am încercat să îi implicăm și pe fanii noștri și am fost foarte plăcut surprinși de reacția lor. Le-am mulțumit enorm.

După aceea ne-am gândit că, dacă ei ne-au oferit sprijin, trebuie și noi să dăm ceva înapoi comunității. Așa a apărut ideea de a merge să cântăm într-o comunitate unde există probleme.

Fiindcă am multe animale acasă și știu foarte bine ce dificultăți există, am zis să mă implic atât cât pot. Am încercat să implic mai mulți artiști și mai mulți oameni. Au fost foarte deschiși și au rezonat cu cauza noastră, iar acum mergem mai departe.

Ce persoane cunoscute s-au mai implicat și au colaborat în campanie?

Cristi: Noi nu avem parteneri în sensul clasic al cuvântului, ci pur și simplu oameni care sunt în asentimentul nostru și vin alături de noi pentru că susțin aceeași cauză.

Printre ei se numără Adrian Igrişan de la Cargo, Adi Despot de la Vița de Vie, Hrubaru de la Rock FM sau chiar Ian Anderson de la Jethro Tull, grație sprijinului lui Sergio, care ne-a ajutat în acest sens.

Sunt oameni cu notorietate, care au un cuvânt de spus și care contribuie foarte mult la răspândirea mesajului nostru către public.

Ruxandra: Știu că unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-ați realizat pentru a ajuta animăluțele este acea chitară prezentată la Rockstadt, pe care s-au semnat majoritatea artiștilor participanți. Cum a apărut această idee?

Cristi: Am avut un concert în București și m-am întâlnit cu Ștefan Zaharescu. I-am spus atunci: Uite ce vreau să fac. Putem să discutăm când vom avea puțin timp?

A fost de acord și, când am reușit să stăm de vorbă, am făcut un mic brainstorming despre cum ar putea fi pusă în practică ideea. Am rezonat și, pas cu pas, am ajuns la un rezultat concret.

Eu m-am implicat mai mult, pentru că băieții mei aveau deja concerte și erau plecați. Așa că am rămas la Rockstadt pentru a mă ocupa de organizare și am rezolvat toate detaliile necesare.

Am discutat cu organizatorii festivalului, care au înțeles imediat ce ne doream și ne-au sprijinit. În plus, chitara nu am cumpărat-o, ci a fost oferită de Sound Creation, cărora le mulțumim.

Și ei au fost foarte mulțumiți de campanie, pentru că au rezonat cu cauza noastră. Așa că am dat bătaie și am dus proiectul la bun sfârșit.”

Cum pot dona oamenii pentru a ajuta și contriubui în cadrul proiectului FurEver Friends

Ruxandra: Știu că acum aveți și un decor mai personalizat cu FurEver Friends. La fiecare campanie am văzut că s-au făcut și donații prin achiziționarea unor obiecte hand-made. Cum mai pot dona oamenii pentru FurEver Friends?

Cristi: FurEver Friends este o campanie inițiată de mine și susținută de Dirty Shirt. Ideea a fost să găsim o modalitate prin care să ducem campania la un alt nivel.

Pentru asta este nevoie și de o mică investiție, așa că ne-am gândit să facem un model de tricou pe care să-l vindem, iar toate încasările să fie folosite pentru a continua proiectul.

Sunt costuri precum bannere, promovări pe Facebook sau alte detalii logistice care trebuie acoperite.

În ceea ce privește donațiile directe, noi îi încurajăm pe oameni să doneze către asociațiile din comunitățile lor.

Pe site-ul nostru avem listate toate organizațiile cu care am colaborat, astfel încât fiecare să poată alege unde să contribuie.

Despre organizațiile partenere din Cluj prezente la festival

Ruxandra: Știu că, pentru aniversarea de 30 de ani, ați colaborat cu două organizații din Cluj. Poți să ne spui câteva lucruri despre ele?

Cristi: Foarte pe scurt, pentru că bănuiesc că vei avea ocazia să le întrebi mai multe direct. Prima este Green Cats, condusă de Ana, o asociație care se ocupă cu protecția pisicilor.

Am mai colaborat și cu Mircea Bravo, care ne-a sprijinit în acest proiect. Am fost la sediul lor; au foarte multe pisici adorabile și proiecte în care implică și comunitatea. Merită ca oamenii să le viziteze și să vadă ce fac.

Cealaltă organizație este Tura3, niște prieteni cu o asociație recent înființată. Sunt foarte pasionați, le place metalul și se ocupă mai mult de medicina socială veterinară.

Ei merg prin sate unde există probleme, sterilizează animalele și educă oamenii în privința îngrijirii și protecției acestora.

Ruxandra: Super, mersi mult! Ca mesaj de final, aș spune: Adopt, don’t shop. Îți mulțumesc mult, Cristi, felicitări pentru inițiativă și la mulți ani încă odată pentru 30 de ani cu Dirty Shirt!

Cristi: Mulțumim mult!

FurEver Friends

Interviu cu Oana și Sorana-reprezentante asociații partenere din cadrul proiectului FurEver Friends

Ulterior, Ruxandra a făcut cunoștință cu Oana, reprezentanta Green Cats, și cu Sorana, reprezentanta asociației Tura3. Fiecare a oferit câteva detalii suplimentare despre activitatea organizației sale:

Oana: Asociația Green Cats se ocupă cu protecția animalelor și este dedicată exclusiv pisicilor din Cluj. Ne ocupăm de preluarea animalelor, tratarea cazurilor grave, sterilizare și, foarte important, de campanii de informare pentru comunitate.

Sorana: Noi suntem Tura3. Eu și colegii mei desfășurăm campanii de sterilizare în toată țara, în special în sate. Încercăm să colaborăm cu primăriile și cu comunitățile locale, implicând oamenii în activitățile noastre.

Credem că sterilizarea este soluția care poate îmbunătăți viața câinilor și pisicilor, așa că ne străduim să facem cât mai multe campanii în acest sens.

Ce au adus fetele la standurile lor în cadrul festivalului Dirty Fest

Ruxandra: Este foarte frumos ceea ce faceți! Aș vrea să vă întreb cum veți proceda la acest festival: cum vor putea oamenii să doneze? Am văzut că aveți standuri. Ce găsesc acolo și cum pot contribui pentru animăluțe?

Oana: Pentru acest eveniment nu ne-am concentrat neapărat pe strângerea de donații sau fonduri. De obicei, la târguri venim cu obiecte hand-made realizate de voluntarii noștri, iar pentru acest eveniment nu am avut pe nimeni care să poată să ne ajute cu astfel de produse.

În schimb, am văzut o oportunitate foarte bună să discutăm cu oamenii despre fostering. Mulți știu despre conceptul acesta, cel puțin în Cluj, dar în general oamenii nu sunt familiari cu el.

Ne-am bucurat să avem ocazia să explicăm ce înseamnă fostering, despre pisicuțele care au nevoie de găzduire temporară, ce oferim, ce beneficii aduce și ce impact poate avea asupra vieții pisicuțelor.

Sorana: „Și pentru noi este important să vorbim cu oamenii, de aceea suntem aici. Am pregătit și niște stickere cu Dirty Cat și Dirty Dog, realizate de medicul nostru chirurg, Raluca Ionaș, care este și o pictoriță talentată.

Pe lângă discuțiile despre fostering, putem vorbi și despre modalități prin care oamenii se pot implica: voluntariat, donații sau alte forme de sprijin. De asemenea, pot ajuta prin contactarea autorităților locale din satele unde se desfășoară campanii de sterilizare.

Este important de știut că, din 2013, legea permite primăriilor să aloce fonduri pentru campanii de sterilizare, în loc să recurgă la ecarisare. Așa că sunt multiple moduri în care oamenii pot participa și sprijini această cauză.”

Păreri despre proiectul Dirty Shirt, FurEver Friends

Ruxandra: Foarte interesant, mulțumesc pentru răspunsuri. Cum vi s-a părut inițiativa celor de la Dirty Shirt? Ați mai întâlnit vreo trupă sau vreun artist care să facă ceva de genul acesta – o campanie, și mai ales inițiativa FurEver Friends, care mie mi se pare super mișto?

Sorana: E o inițiativă genială. Trebuie să zic că n-am mai văzut pe nimeni să facă asta și mi se pare un mod foarte fain de a implica oamenii care poate nu au altfel tangențe cu asociațiile sau cu lumea bunăstării animalelor, dar și de a face publică cauza.

Oana: Sunt complet de acord. Pentru noi a fost un mare beneficiu să putem lua parte la acest eveniment și la celelalte organizate în cadrul campaniei. Ne-am bucurat și de reprezentarea printr-o persoană publică a asociației noastre – Mircea Bravo a fost cel care a vorbit pentru noi, iar știm că este un personaj recunoscut, cel puțin printre clujeni, și nu numai.

Care este rata animăluțelor abandonate?

Ruxandra: Considerați că, în ultimii ani, rata animăluțelor abandonate a mai crescut sau s-a diminuat cu ajutorul organizațiilor de acest gen?

Sorana: Cred că organizațiile au făcut o treabă extraordinară. Cel puțin în Cluj, cred că sunt tot mai puține animale abandonate și tot mai multe sterilizate.

Ne bucurăm să fim împreună cu asociații care se ocupă de pisici și, bineînțeles, noi, care ne ocupăm atât de câini, cât și de pisici. Cred că munca ONG-urilor se simte deja și, totodată, oamenii încep să fie mai conștienți de această nevoie.

Deci, cred că lucrurile stau din ce în ce mai bine și sperăm ca modelul acesta să se propage și în restul țării, unde situația nu e la fel de bună.

Abandonul animalelor pare să se fi diminuat

Oana: Chiar dacă nu putem spune exact, pe cifre, dacă abandonul s-a diminuat sau nu – și, din păcate, nu avem astfel de studii în România, nici măcar pe județe sau orașe – putem spune că eforturile noastre se văd. În cazul câinilor, există legislație care ar obliga sterilizarea, dar pentru pisici nu există acest lucru.

Din acest motiv, noi considerăm că, până nu vom avea o schimbare legislativă care să impulsioneze sterilizarea în masă a pisicilor cu proprietar, rezultatele nu vor fi durabile și nu vor continua să îmbunătățească calitatea vieții animalelor.

Ruxandra: Plus că, din păcate, încă sunt foarte mulți oameni care, în loc să-și sterilizeze animalele, le lasă să facă pui și aruncă puii la marginea drumului.

Oana: Din păcate, sunt multe asemenea cazuri. Noi am abordat problema intern și ne-am gândit cum să ajutăm mai mulți oameni să aibă instrumentele necesare pentru a purta o conversație cu cineva sceptic sau reticent față de sterilizare.

Am dezvoltat un program pe site-ul nostru, unde oferim informații complete, astfel încât aceste persoane să poată avea răspunsurile pregătite și să poată purta o dezbatere, indiferent cât de reticent ar fi interlocutorul.

Mesajul de „La mulți ani!” transmis trupei Dirty Shirt

Ruxandra: Super, asta mi se pare o inițiativă foarte bună. Bravo vouă pentru ceea ce faceți! Pe final, ultima mea întrebare e una drăguță: ce vreți să transmiteți trupei Dirty Shirt, care aniversează 30 de ani?

Oana: Din partea noastră, le transmitem tot binele din lume și cât mai mult spor la cât mai multe astfel de inițiative. Este admirabil că s-au implicat în nișa animăluțelor și a ONG-urilor care luptă pentru bunăstarea lor.

Îi felicităm că ne-au implicat și pe noi și că au adăugat atât de multe organizații în această campanie. Le dorim energie și spor pentru multe acțiuni frumoase ca aceasta.

Sorana: Eu doar le mulțumesc din suflet. Facem împreună lumea un pic mai bună. Suntem conștienți că fiecare mică acțiune influențează tot ce ne înconjoară, așa că împreună putem face lucrurile mult mai bine. Le mulțumim și îi pupăm!

Ruxandra: Mulțumesc și eu, toate cele bune!

Inițiativa Dirty Shirt și implicarea ONG-urilor dedicate bunăstării animalelor arată că muzica și responsabilitatea socială pot merge mână în mână.

Cu eforturi comune și implicare constantă, comunitățile pot deveni mai grijulii și mai responsabile, iar animăluțele pot avea o viață mai sigură și mai fericită.

Citește și:

ThyLiveNoise: Dirty Fest, ediția aniversară de 30 de ani a trupei Dirty Shirt

Atelierele muzicale Dirty Fest – spații pentru descoperire și conectare

QFest 2025 – 7 zile de concerte, 7 tematici, 7 capitole diferite la Quantic Pub