Trupa de folk metal, înființată în satul Seini din Maramureș, aniversează 30 de ani de existență. Pentru a sărbători, formația organizează un eveniment ce va avea loc timp de o săptămână, în Cluj-Napoca, intitulat DIRTY FEST.
În comunicatul de presă oficial aceștia anunță cu bucurie următoarele: „ DIRTY FEST 2025 marchează 30 de ani de activitate a cunoscutei trupe Dirty Shirt, reunind într-un singur eveniment concerte memorabile, educație muzicală, profesională și tehnică pentru tineri artiști și o campanie de conștientizare privind problema animalelor abandonate din Cluj-Napoca.”
Timp de o săptămână, evenimentul va include o serie de ateliere muzicale și profesionale, la care, atât persoanele experimentate, cât și fanii trupei, vor putea participa, plătind o sumă modică de 20 de lei. Atelierele se vor desfășura în cadrul Voltaj Academy din Cluj, în perioada 6-14 septembrie.
Săptămâna se va încheia cu două zile veritabile și un concert marca Dirty Shirt în colaborare cu ansamblul folcloric „Mărțișorul” din Cluj-Napoca. Alături de Dirty Shirt, vor urca pe scenă: BESH O DROM, tupă de folk-rock din Ungaria, cu care aceștia vor interpreta una dintre noile piese de pe viitorul album „Büntetó”; DIAMONDS ARE FOREVER, trupă cunoscută de metalcore din Cluj-Napoca și nu în ultimul rând, OVERBURN, trupă tot de hardcore și progressive/djent fondată în Alba Iulia.
Aceștia au fost aleși să cânte pe baza unui concurs între trupe, de către membrii formației Dirty Shirt. Evenimentul se va desfășura pe 12 septembrie 2025, la Camping Colina din Cluj.

Dirty Family Day
A doua zi, pe 13 septembrie, a avea loc un eveniment mai restrâns, intitulat „Dirty Family Day”. Aceasta va fi o întâlnire exclusivă cu fanii Dirty Shirt, la Machines Venue.
Ultima parte a evenimentului se bazează pe cunoscuta campanie FUR EVER FRIENDS. În cadrul evenimentului, vor fi aduse spre interesul publicului, două asociații clujene: Green Cats și Tura 3.
Pentru mai multe informații despre prețul achiziționării biletului, dar și a taxelor de paricipare la atelierele muzicale și profesionale, se pot accesa paginile:
Biletele pot fi achiziționate aici.
Puteți face rezervări la atelierele muzicale aici.
Rezervări pentru ateliere profesionale se pot face pe acest link.
Citește și:
Radiohead sugerează un turneu european prin pliante misterioase
Posada Rock Festival 2026: Primele nume din lineup-ul aniversării de 40 de ani
