Impersona este o trupă de rock alternativ din București și, potrivit lor, reprezintă un refugiu pentru fanii care nu vor să se mai ascundă după băncile facultății.
Impersona înseamnă: Andrei-Călin Ionescu (Andisan) la voce și chitară, Rareș Bortă (Tobeș) la tobe, Tudor Stamate la chitară solo și Vlad Ghițescu la bas.
Mai multe despre povestea formației și cum au ajuns să cânte împreună, puteți afla în următorul interviu, realizat la festivalul Praetorian Gates, din Alba-Iulia.
Interviu
George: Salut și bine v-am găsit la interviurile ThyArtNoise! Eu sunt George și îi am alături de mine pe Impersona, din București! Salut, băieți! Cum v-ați simțit la Praetorian Gates?
Impersona: Salutare!
Rareș: Eu, cel puțin, am fost emoționat. Să cânt pe o scenă destul de mare e printre primele experiențe de genul acesta și a fost o ocazie specială pentru noi toți.
George: La soundcheck ați cântat piesa Astrolog, ne puteți spune povestea acesteia?
Andrei: E o piesă pe care am compus-o noaptea, foarte târziu, când mă întorceam acasă cu autobuzul de noapte. De la stația unde mă lăsa autobuzul, mergeam cam o oră și jumătate pe jos pentru că nu îmi permiteam mereu UBER și mi-am zis să fac ceva cu inspirația de la două dimineața. Așa au apărut versurile pentru Astrolog, care au referințe mitice. E o piesă emoționantă și pentru noi toți e specială și liric și melodic.
George: Spune-mi despre influențele acestea mitice. La ce te gândeai atunci când ai scris piesa? Citeai o carte anume?
Andrei: În momentul acela citeam Odiseea. Pe lângă asta, citeam critică literară pentru facultate. Am întâlnit acolo personaje mitice, fiecare cu rolul lui. Se potrivea cu esteticul rece, înghețat, pe care îl aveam în minte. Chitarele sună pe de o parte ceresc, prin reverberații, pe de alta parte arctic. Eu așa o văd.
Muzica, în contrast cu viața personală
George: Cum vedeți voi muzica și ce faceți în plan personal – job sau facultate? Cum se împletesc cele două?
Andrei: Eu și Rareș am făcut un atelier de muzică la universitate – mulțumim universității pe această cale. A fost o oportunitate bună, pentru că am vorbit cu oamenii de acolo: ce melodii le plac, dacă știu de comunitatea asta underground unde majoritatea suntem studenți.
Și mă întreb adesea: de ce suntem numai noi, tinerii? Ce se va întâmpla după ce nu vom mai fi studenți? Vom ajunge la corporații și ne vom pierde esența underground-ului?
O legătură pe care o văd cu facultatea e că, ok, puteam să merg la conservator, dar acolo n-aș fi avut toate influențele culturale și literare pe care le am acum.
Muzica, un refugiu
Tudor: Pentru mine, muzica e un refugiu. Îmi încarcă bateriile și mă face să mă simt mulțumit. Simt că nu fac ceva conformist, obișnuit, ci adaug ceva mai special.
George: Și crezi că te ajută să scapi de stres?
Tudor: Categoric. E o modalitate de a scăpa sau chiar de a preveni stresul. Dacă sunt prins în ceva care îmi place, e greu să mă las cuprins de amărăciune. Și dacă trec prin momente dificile, îmi imaginez că fac un solo prin care îmi procesez emoțiile negative. Și chiar funcționează.
Vlad: Eu sunt la facultatea de transporturi. Într-un fel, muzica are legătură cu autovehiculele. Unele cântece sunt „utilitare”, ca muzica pop sau rock-ul vechi – Creedence Clearwater Revival, Judas Priest, AC/DC. Simple, ca o Toyota Corolla. Altele sunt speciale, ca un Ferrari sau Toyota GR Yaris. Altele ciudate, ca un Fiat Multipla. Așa corelez muzica cu mașinile.
Rareș: Eu sunt la asistență socială și nu găsesc o corelație directă între ceea ce fac și muzică, dar mă inspir din experiențele din viața de zi cu zi. Câteodată compun și piese proprii. Sunt momente în care mă doare sufletul și atunci încep să mă joc cu chitara.
Nu știu teorie muzicală, doar improvizez. Explorez: ce sună bine, ce nu. Dacă o notă mă atinge la corazon, o păstrez și încerc să construiesc pe ea. Îmi plac piesele cu mult reverb, spațiale, melancolice.
Mă regăsesc în ele pentru că îmi reprezintă starea de spirit. Primul album, Free For Noise Pollution, are o piesă preferată de mine, April Snow, singura fără tobe. Esența e mai frumoasă fără, ironic pentru că eu sunt toboșarul.
De ce nu are piesa April Snow tobe?
Rareș: Pentru că atunci când am înregistrat tobele pentru album, piesa nu exista. Apoi a fost greu să le adăugăm, așa că a rămas doar cu chitare.
A fost pe ultima sută de metri. Și am făcut o legătură cu April Snow: e a șaptea piesă de pe album, lansată pe 7 aprilie, când a nins, o coincidență frumoasă.
Cum a apărut Impersona
George: Cum v-ați cunoscut și cum ați închegat proiectul Impersona?
Tudor: Sunt multe bucățele. Eu sunt membru nou. Este prima mea experiență și oamenii au fost foarte primitori, calzi. M-am adaptat ușor, deși nu eram în cea mai bună perioadă. Dar pentru mine Impersona a fost un medicament sufletesc. Și foarte frumos: nu mă așteptam să cânt după doar 7-8 luni pe o scenă atât de mare.
Vlad: Sunt al doilea basist – am aflat de trupă printr-o cunoștință. Am văzut o postare că aveau nevoie de basist și am zis să încerc. Și am rămas eu. Mai avusesem experiențe în alte trupe, dar aici am rezonat cel mai mult.
Rareș: Ironia sorții a fost că îl știam pe Vlad dinainte, dar nu ne-am dat seama. În 2020 am avut un concert la Subteran cu Berzerk. Atunci am făcut cunoștință cu Vlad, dar abia la prima repetiție în Impersona ne-am dat seama.
Inițial încercam să fac o trupă cu un prieten. Printr-un chitarist l-am găsit pe Andrei Ionescu și pe celălalt Andrei Ionescu, basist, membru fondator. Credeam că-s frați, dar era doar coincidență de nume. Apoi am găsit și o fată la clape, pe nume Andreea Ionescu.
Andrei: Am avut multe componențe. La început eram șapte. Nu știu dacă să mă consider membru fondator, practic Rareș a fost primul. După preselecții am ajuns la Vlad, care a completat foarte bine formula. Cu chitariștii de atunci nu era simplu – trebuie să găsești oameni pe stilul tău. Contează mult să rezonezi și ca persoane, și în afara trupei.
Vlad: Din alte trupe am învățat că cea mai importantă e armonia. Am fost în trupe unde oamenii plecau și veneau pe bandă rulantă, era instabilitate și s-au destrămat.
Alegerea instrumentelor
George: Cum v-ați ales instrumentele? A fost moștenire de la părinți sau descoperire personală?
Tudor: În 2018, când aveam 12 ani jumate, am văzut filmul Bohemian Rhapsody. Eram afon, nu știam că există chitară bas și consumam muzică doar de la radio. Am auzit riff-ul de la Another One Bites The Dust și mi s-a părut incredibil. Voiam să fac și eu asta. Tata avea o chitară pe acasă, am încercat și mi-am dat seama că e mai versatilă. Foloseam aplicația Yousician. La început nu-mi ieșea, dar asta m-a ambiționat. Așa am continuat.
Vlad: La mine a fost și o chestiune de familie. Bunicul meu îmi cânta la pian, dar a decedat când eram mic. Mai târziu, pe la 12-13 ani, m-au inspirat Led Zeppelin, Queen, System of a Down, Linkin Park. Am încercat chitara, dar în pandemie m-am dus la Voltaj Academy și am trecut pe bas. Îmi place mai mult decât chitara.
Andrei: Eu eram să rămân corigent la religie. Nu făceam teme, nu aveam caiet. În școala generală eram anti-orice. Aveam o chitară acasă și m-am gândit ce să-i răspund profesoarei, care mă certa. I-am zis că la ultima oră voi cânta „Hristos a înviat”. Am cântat la chitară, a ieșit groaznic, dar de atunci am început să cânt.
De la chitară solo, la tobe
Rareș: Eu eram fan chitară solo, mi se făcea pielea de găină când auzeam o chitară. La bunica, în Suceava, am început să bat în castroane și canapele. La 11 ani am început lecții de tobe. Am început cu practice pad, apoi tobe electronice, apoi primul set de tobe la 15 ani. Am realizat cât de mișto e să cânți la tobe. Dar cânt și la chitară, și la bas – am învățat în 2021.
Da, e o mare pasiune. Mă urcam pe mese, aveam o chitară fără corzi la bunica, probabil a bunicului. Imitam melodii din jocuri video, foloseam o lampă pe post de microfon, săream pe masă și pe canapea.
George: Băieți, vă mulțumesc pentru interviu, mi-a făcut plăcere să vă aud povestea și sper să ne revedem curând!
Impersona: Mulțumim și noi!
