În perioada 16-20 iulie, la Bonțida, a avut loc cea de-a 11-a ediție Electric Castle. Au fost 5 zile pline de muzică, dans și voie bună.
Deși ploaia și-a făcut simțită prezența, așa cum se întâmplă deja în fiecare an, festivalierii nu au lăsat distracția acasă și au reușit să se simtă bine.
În această ediție au urcat pe scenă nume mari precum: Justin Timberlake, Queens of The Stone Age, Shaggy, INNA, Yungblud, dar și artiști români precum, Valeria Stoica, Grimus și Dirty Shirt. Pe lângă numele mari, pe scenă au urcat și artiști la început de drum și DJ.
Castelul Banffy a fost animat timp de cinci zile și se poate spune că s-a încheiat încă o ediție de succes.
Bineînțeles, nu a fost doar despre muzică, ci și despre comunitate și distracție alături de familie, pentru că foarte mulți parteneri au oferit participanților ocazia de a se juca și de a obține diferite cadouri și premii.

Atmosferă și impresii
Părerile participanților au fost împărțite, iar echipa ThyArtNoise a stat de vorbă cu câțiva dintre oamenii prezenți la festival:
„Personal, e cea mai ploioasă ediție de până acum, deși am auzit că și cea din 2018, când a fost Skrillex a fost destul de ploioasă.
Îmi place că sunt multe formații rock, mult mai multe decât anul trecut, pentru că atunci s-a mers mai mult pe partea de „drum and bass”.
Mă bucur mult că mi-am văzut trupa preferată, pe Refused!” a transmis Julia echipei ThyArtNoise.
Elena, prezentă pentru prima dată la Electric Castle a declarat că: „Vibe-ul este foarte fain, îmi place să aud genuri de muzică din toate părțile. Cumva nu mă pot hotărî unde să mă duc.
Îmi place că pe timp de zi pot vedea mai bine ce se întâmplă în jurul meu și cam ce aș vrea să încerc. Seara, spectacolele de lumină și toate efectele sunt pur și simplu surprinzătoare și cuprinzătoare. Deși e beznă, mereu mă călăuzește muzica!”
Pentru ce artiști s-a venit la festival?
Întrebați pentru ce artiști au venit la ediția din acest an a festivalului, cei prezenți au dat exemplu formații și artiști precum: Queens of The Stone Age, Octo Octa, Sofi Tukker, Justin Timberlake și mulți alții.
„M-am bucurat foarte mult să îl văd pentru prima dată pe scenă, dar am putea să spunem că într-adevăr a venit cam nepregătit.” a declarat un susținător al artistului.
Părerile artiștilor despre festival
În această ediție Electric Castle, Ruxi a reușit să culeagă mai multe impresii despre festival și atmosferă în ceea ce privește o parte dintre artiștii ce au urcat pe scenă.
Seria de mini-interviuri a început în prima zi, cu Bogdan de la trupa Grimus, foarte încântat că a reușit să sărbătorească 20 de ani de existență a trupei în cadrul festivalului.
Drept urmare, concertul a avut și câțiva invitați speciali pe scenă, printre care s-a numărat și George Gâdei, solistul formației, Travka.
Ruxi: Cum s-a simțit celebrarea a 20 de ani pe scena Electric Castle?
Bogdan: Ca în fiecare an, doar că azi a fost ceva în plus. A fost foarte fain să văd cum s-a adunat lumea la noi la concert. Dacă la început erau 100 de oameni, după prima piesă era deja plin în Hangar, iar asta zice multe. Ne bucurăm mult că lumea a percutat în acest fel.
Ruxi: Cum se simte ca, după 20 de ani, oamenii să vă asculte și să vă cânte în continuare piesele?
Bogdan: Se simte bine, deoarece munca noastră este în sfârșit răsplătită. La fiecare concert cântăm împreună piese precum „Privește-mă” sau „Fregate”. Ne place să îi auzim pe oameni cum cântă alături de noi. Cu cât mai des, cu atât mai bine!
Ruxi: Personal, am fost foarte surprinsă să îl văd pe George Gâdei, solistul fostei trupe Travka, să urce pe scenă alături de tine. Pentru mine a fost o reală bucurile, deoarece trupa pe care a avut-o face parte din copilăria și adolescența mea. Cum se face că a avut loc această frumoasă colaborare?
Bogdan: Nu știu dacă știi, dar noi am mai cântat piesa „Privește-mă” alături de el de vreo două ori de-a lungul timpului, dacă nu mă înșel am cântat împreună și la Colectiv.
Trebuie să recunosc că aici a fost ideea lui Vali, chitaristul și compozitorul nostru. El l-a contactat pe George, iar acesta a fost mai mult decât încântat de idee. Încercăm să facem cu el ceva și pe albumul nou. Ne bucurăm foarte mult că a ieșit atât de frumos. El are o chimie puternică cu publicul.
Ruxi: Și are o prezență scenică formidabilă de când l-am văzut eu alături de Travka, prin 2016/2017.
Bogdan: Plus că are o voce care atinge sufletele oamenilor. E un timbru foarte greu de uitat. Zici că ar fi un profet.
Ruxi: Eu regret că trupa nu a rămas activă, dar îmi amintesc cu mare drag de aceștia. Trecând mai departe, ce îmi poți povesti despre lansarea noului album. Ați cântat azi o parte dintre piese în premieră. Au versuri foarte bune și mesaje mișto.
Bogdan: Au fost vreo patru sau cinci piese care au fost prezentate publicului în cadrul acestui concert.
Deja am lansat trei single-uri de pe album: mai întâi a fost piesa „Stoluri”, apoi „Întuneric 2” și tocmai ce am lansat cu o seară înainte de concert piesa „Ani”.
Aceasta este în colbaorare cu un om care cântă hip-hop, pe numele său Raul Stan. Este o colaborare neobișnuită pentru noi. El ne-a fost recomandat de către Sebi, cel care a proiectat toate imaginile frumoase de la concert și ne-a plăcut mult de el. Tot el a făcut versurile astea faine și a ieșit ceva superb.
Ruxi: Mă bucur mult! Poți să transmiți ceva oamenilor care au venit să vă vadă?
Bogdan: Vreau să le mulțumesc că s-au adăpostit de ploaie ca să ne vadă!!

De la scena „Backyard”, la Scena Principală
Ruxi, alături de Valeria Stoica: Cum s-a simțit saltul acesta de la scena Backyard de acum 2 ani, direct la Main Stage?
Valeria: Superb! Mă bucur că am putut avea șansa să cânt pe o scenă mai mare! A fost extraordinar! De obicei, atât publicul de la Electric, cât și cel de la Cluj este fantastic.
Oamenii se distrează mult mai mult, Deși a plouat foarte tare, am fost șocată că au venit foarte mulți oameni. Chiar îmi puneam întrebarea: „Eu aș ieși pe ploaia asta?” Am apreciat că au stat mulți oameni chiar și înainte de concert și chiar s-au distrat.
Ruxi: Mă bucur nespus să aud! Voiam să întreb, cum ți se pare până acum atmosfera?Este la fel de mult hype ca în celelalte ediții? Cam ce ai observat?
Valeria: Mi se pare că oamenii se schimbă și mă bucură să văd tot mai mulți tineri și adolescenți. E ca de obicei, o atmosferă foarte faină!
Ruxi: Crezi că această scenă de indie va crește în România? De exemplu trupa Om la Lună s-a format în pandemie, deci relativ recent.
Valeria: Cu siguranță! Scena asta este deja în creștere și cred că o să apară și mai mulți artiști, pentru că e și o deschidere internațională.
Social Media o să fie o platformă folosită și înspre bine, unde să te poți promova ca artist, fără a fi semnat cu o casă de discuri. Chiar susțin asta. Suțin tinerii care sunt pasionați de orice formă de artă să se promoveze independent.
Ruxi: Și eu susțin cu tărie asta! Tu dacă ar fi să alegi un artist, fie din line-up-ul Electric sau nu, cu cine ți-ar plăcea să cânți pe scenă cel mai mult?
Valeria: Un vis deja l-am îndeplinit, deoarece am făcut deja o colaborare cu trupa Golan care îmi place foarte mult, dar sincer mi-ar plăcea foarte mult să fac piese și să colaborez și cu Robin And The Backstabbers.
Ruxi: Și pe final, un mesaj de transmis oamenilor ce au venit la festival?
Valeria: Să se distreze! Să asculte cât mai multă muzică și să se hidrateze. Cam atât!
Trupe mici, pentru prima oară în cadrul unui festival, pentru prima dată pe scenă:
30 Century Man sunt o trupă din Yorkshire, Marea Britanie, și au avut oportunitatea de a cânta pentru prima oară în cadrul unui festival, chiar în inima Transilvaniei.
I-am luat un scurt interviu lui George, solistul trupei, fix înainte de a urca pe scenă (interviu tradus din limba engleză).
Ruxi: Cum este să cântați pentru prima oară în cadrul unui festival?
George: Până acum a fost o experiență minunată! Toată lumea a fost extrem de drăguță și abia așteptăm să mergem pe scenă și să dăm tot ce avem mai bun în fața oamenilor. Festivalul acesta se simte deja ca acasă.
Ruxi: Aveți emoții?
George: Probabil doar cât trebuie. O să fie foarte fain să fim pe scenă și ne vom distra mult. E în regulă să ai emoții înaintea primului tău show!
Ruxi: Ce artist v-a plăcut cel mai mult cât ați apucat să vă plimbați prin festival?
George: Ne-au plăcut foarte mult Bad Nerves și deși nu am avut prea mult timp la dispoziție am apucat să vedem și Justin Timberlake.
Ruxi: Ați vrea să reveniți aici?
George: Ne-ar plăcea la nebunie! E foarte frumos aici!

O întâlnire surpriză: pentru prima oară în cadrul Electric Castle și pentru a 19-a oară în România
Întâmplător, prin festival, colega noastră a avut marea onoare să îi întâlnească pe Leprous, trupa de metal progresiv venită tocmai din Norvegia să facă show pe scena de la Electric Castle.
Aceștia s-au dus să se bucure de concertul celor de la Queens of The Stone Age, iar Einar Solberg a fost dispus să răspundă câtorva întrebări despre cum a fost experiența în cadrul festivalului. (Interviu tradus din engleză).

Ruxi: Salut, Einar! Cum te-ai simțit pe scenă!
Einar: Absolut uimitor! Am fost foarte plăcut surprins de public, cum am fost primiți de aceștia. La alte festivaluri mai cunoscute nu ne potrivim neapărat undeva și ne-am simțit ca acasă aici. Iubim asta! Pe scenă a fost foarte fain, ne-a plăcut tot.
Ruxi: Ai simțit că a comunicat publicul cu voi? Poate poți compara experiența cu cea de la Rockstadt, un festival dedicat muzicii metal.
Einar: Chestia ciudată este că mi s-a părut chiar ușor să câștigăm inimile oamenilor din public, pentru că în general fanii de metal mai oldschool nu ne prea plac. De exemplu dacă ești un fan Slayer, nu prea îți place Leprous, nu suntem considerați suficient de heavy.
Aici însă, am fost văzuți altfel, a fost ușor să facem mulțimea să ne placă și am fost surprinși că lumea a făcut și moshpit, ceea ce nu se întâmplă de obicei în cadrul concertelor noastre. Cel puțin asta nu s-a înâmplat la niciunul dintre show-urile noastre metal de anul acesta.
Ruxi: Asta este chiar foarte tare! Veți reveni edițiile următoare?
Einar: Cu siguranță! Venim în România aproape în fiecare an. Am cântat în fiecare an, mai puțin în 2014 și 2021. Cu siguranță vom reveni și anul următor!
Ruxi: Și ne poți transmite un scurt mesaj pentru oamenii care au venit să vă vadă la Electri Castle?
Einar: Vă iubim și abia așteptăm să vă revedem!
Metalcore? Există și în România! Mini-interviu cu Alex Precup, solistul trupei Taking Back August.
Sunt tineri, sunt talentați și ne-au bucurat cu prezența la Electric Castle chiar în ultima zi a festivalului, la scena Hangar.
Am reușit să povestim cu Alex Precup, despre cum a fost pe scenă, deși inițial ora concertului era cam devreme pentru festivalieri.
Ruxi: Bună, Alex! Cum te-ai simțit pe scenă astăzi la Electric Castle?
Alex: Sincer să fiu, mi-a fost frică puțin, dar a fost foarte fain. Adrenalina combinată cu energia dată de public m-au ajutat să mă simt foarte bine pe scenă.
Ruxi: Aștepți să revii și la următoarele ediții?
Alex: Dacă am reușit să îi impresionăm să ne cheme și la următoarele ediții, dacă organizatorii și-au spus „Băieții ăștia ar trebui să fie aici!”, clar că vom veni.
Ruxi: Dacă ai venit și zilele celelate de festival, care este artistul care ți-a plăcut cel mai mult?
Alex: Yungblud a fost extraordinar de mișto! E the new generation rockstar. Noi ceilalți ne-am simțit cumva în plus. Am simțit că o să trebuiască să ridicăm ștafeta cumva!
Ne-a făcut să ne întrebăm ce am putea noi face după ce l-am văzut? Nu am putut, dar momentan nici nu ar trebui, mai avem multe de învățat!
Și așa se termină sesiunea de testimoniale, iar după ce s-a văzut din public, dar și de pe scenă, atât publicul a fost mulțumit, iar artiștii s-au simțit bine! Sperăm că ediția viitoare va fi la fel de electrică cum s-ar zice!!
