Sitarul își are rădăcinile în muzica clasică indiană din partea de nord a țării.
A apărut în forma sa actuală în secolul al XVIII-lea, fiind o combinație între vechi instrumente persane (cum ar fi setarul) modificate de diverse influențe indiene locale.
Cum arată și cum se cântă la un sitar
Sitarul este construit din lemn de tec și dovleac uscat, are un gât lung și o cutie de rezonanță rotundă.
Are între 18 și 21 de corzi, cu toate că 6 corzi sunt folosite direct, restul sunt corzi de rezonanță care vibrează pasiv.
Instrumentul se cântă stând jos, cu corpul sprijinit pe genunchi și cu mâna dreaptă ciupind corzile cu un mizrab, care este o pană metalică purtată pe degetul arătător. Cu mâna stângă se realizează glisări subtile ale tonului, specifice stilului indian.
Ravi Shankar și globalizarea sitarului
Un nume strâns legat de sitar este Ravi Shankar, un muzician indian care a dus acest instrument în fața publicului occidental în anii ’60 și ’70.
Colaborarea sa cu George Harrison de la The Beatles a transformat sitarul într-un interes serios al lumii occidentale pentru spiritualitatea și cultura muzcială estică.
Piese The Beatles precum „Norwegian Wood”, „Within You Without You” sau influențele multi instrumentistului Brian Jones din The Rolling Stones au contribuit la obișnuierea fanilor muzicii cu acest instrument.
Astăzi, sitarul nu este doar un instrument tradițional, el apare în muzică experimentală, ambient, chiar și în electronică.
Artiști ca Anoushka Shankar (fiica lui Ravi) duc moștenirea mai departe, combinând stilul clasic cu influențe moderne.
Într-o perioadă în care totul devine digital și rapid, sunetul sitarului ne reamintește să ne luam din timp, să ascultăm și să simțim ambianța.
