Home » Articole » Reacția trupei FiRMA după controversa care a dezamăgit fanii

Reacția trupei FiRMA după controversa care a dezamăgit fanii

Luna trecută, formația bucureșteană a luat public o poziție politică ce favorizează un fost candidat pro-legionar la alegerile prezidențiale.

Mesajul de susținere pentru Călin Georgescu a stârnit reacții puternice din partea fanilor, cele mai multe fiind negative.

Sursa: Facebook

Postarea în care aceștia și-au exprimat viziunile politice a venit la câteva ore după ce Călin Georgescu a fost dus la audieri.

După cinci ore petrecute la Parchetul General acesta a fost plasat sub control judiciar.

Printre acuzațiile aduse împotriva lui sunt:

Fals în declarații în formă continuată (în ceea ce privește finanțarea campaniei din noiembrie 2024), instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, etc.

Reacția oficială a trupei FiRMA

Reacția oficială a trupei FiRMA a părut că nu a existat, până ieri, când au oferit un comunicat de presă, tot prin intermediul unei postari pe Facebook:

„În atenția spectatorilor și trecătorilor, dar mai ales a fanilor dezamăgiți pentru că suntem alături de un om ale cărui drepturi au fost încălcate flagrant.”

Aceștia au adus în discuție teme precum „batjocorirea publică și execuția morală a lui Călin Georgescu și a familiei sale” sau disprețuirea părinților, țării, muncii și credinței creștin-ortodoxe de către partidele progresiste.

Cel mai important aspect al mesajului. „Arta nu trebuie amestecată cu politica”

„Arta nu trebuie amestecată cu politica, dar nici cu o ideologie neomenească. Iar când cele două îți intră cu bocancii în suflet, muzica moare de la sine.

Nu mai e nevoie să o mitralieze un pluton inconștient, excitat de execuție.” au declarat ei pe Facebook.

O persoană din secțiunea de comentarii a punctat faptul că:

„În loc să își asume decizia și să accepte că publicul are dreptul să reacționeze, dau vina pe mii de simpatizanți progresiști care i-ar fi atacat.

Poate publicul are motive întemeiate să fie dezamăgit.”

Același comentator a adus în discuție inversarea victimizării.

El a spus că FiRMA „ignoră faptul că aceste reacții sunt o consecință directă a deciziei lor de a susține o persoană asociată cu ideologii periculoase.

Nu sunt victimele unui complot, ci ale propriilor alegeri.”