Static Reverie este încă una dintre trupele care confirmă faptul că underground-ul din România ascunde diamante nedescoperite.
Recent, ei au lansat versiunea acustică a piesei „Zbori cu noi”.
A fost a doua melodie compusă și vine cu o adevărată încărcătură emoțională.
Începe cu un riff liniștit, parcă scos din vis, care este completat de vocea calmă a Inei. Pe refren, vocea masculină vine într-o armonie plină de emoții.

„Pot spune că am încercat să fac oamenii să simtă ce am simțit eu prima dată când am cântat-o, și anume să plângă de fericire,” spune Robert, chitaristul formației.
Ideea inițială a pornit la câteva luni după lansarea versiunii electrice, deoarece își doreau un concert acustic.
Într-o simplă frază, melodia te îndeamnă să asculți muzica și să „Zbori cu noi”.
Acest proces este descris ca fiind „un coșmar. La chitară acustică am abordat mai multe tehnici.
Soloul a fost transpus într-o altă gamă, iar pentru voci am făcut o groază de layere,” a adăugat Robert.
Versurile au fost compuse la o repetiție. Vlad a scris textul, iar Ina și Robert au explorat acorduri, game și linii de voce astfel încât să ajungă la un rezultat satisfăcător.
În final, toboșarul Robert și Ștefan au venit cu propriile idei. Așa iau naștere toate piesele Static Reverie.
„Tu dă totul pe față / Nu lăsa nimic nespus / Că sunt visele tale, nu sunt cuvinte în plus.”
Maniera în care e structurată piesa transmite mesajul că e normal să cazi, dar e și mai important să te ridici după.
Aceste mesaje, subiecte și teme diferă în funcție de cum vrei să o interpretezi. Pentru Robert, versurile sunt un motiv să nu renunțe, un motiv să se bucure de cele mai mici lucruri.
Ina spune că „pentru mine e un reminder. Simțim muzica și să o lăsăm să ne poarte liber prin univers.”
În discuția cu Static Reverie am adus vorba despre primul album. Aceștia s-au gândit deja la un unghi de abordare legat de direcția muzicală. Ei speră să îl lanseze într-un timp cât mai scurt.
